Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoala Obedeanu, un arc peste timp

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 8 martie 2008 ·

Cea mai veche instituţie de învăţământ din Oltenia există şi astăzi, continuând să scrie istoria începută cu ani şi ani în urmă. Constantin Obedeanu a lăsat, după ridicarea Bisericii „Obedeanu“, în chiliile căreia urma să se construiască şi prima şcoală din Oltenia, care astăzi îi poartă numele, prin testamentul din 24 martie 1753, o consistentă avere „mişcătoare“ (ţigani, animale, obiecte de cult), dar şi opt moşii, însumând peste 42.000 de pogoane de teren arabil şi păduri. Fiul ctitorului, Dumitrache Obedeanu, închinând biserica Episcopiei Râmnicului în august 1759, făcea şi următoarea precizare: „Şi bolnavi neputincioşi şi cu doftorul cel rânduit precum scrie în diiata răposatului părintelui mieu şi dascăl pentru învăţătura copiilor şi pentru paza sfintei biserici să fie“. Şcoala este menţionată pentru prima dată în hrisovul lui Alexandru Ipsilanti din 17 martie 1775, care se referea, în special, la Şcoala de la Sf. Sava din Bucureşti, fiind menţionate şi unităţile de învăţământ de la Craiova şi Buzău. Ultimele două erau şcoli de „mathimi grămăticeşti, greceşti şi româneşti“. „Cele două instituţii de învăţământ erau de nivel mai înalt decât celelalte şcoli din capitalele judeţelor, lucru care reiese atât din salariul substanţial pe care îl primeau profesorii de la Obedeanu, cât şi din faptul că, aşa cum prevedea hrisovul amintit, ucenicii sârguincioşi de la aceste două şcoli puteau trece la Academia de la Sf. Sava pentru desăvârşirea studiilor“, se precizează pe site-ul instituţiei.

Dascălii de ieri

Odată înfiinţată instituţia, era nevoie de dascăli, care trebuia să le descifreze celor avizi tainele literelor. Odată cu apariţia primilor dascăli, s-au născut însă şi primele probleme. „În 1793, locuitorii Craiovei arătau domnitorului că dascălul Dimitrie nu voia să le primească la şcoală copii. Ei solicitau, prin această cale, să fie numit şi un dasc

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum 56 minute
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Papa Francisc a folosit un termen insultător pentru a se referi la homosexuali (presă)

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a folosit recent un termen insultător şi vulgar vorbind despre homosexualii din Biserica Catolică, au relatat luni mai multe canale media italiene, potrivit AFP. Papa FranciscFoto: Evandro Inetti/ZUMA / SplashNews.com / Splash / Profim

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 12 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 10 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 9 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare

Adevarul acum 39 minute
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.

Generalul-maior Leonard-Gabriel Baraboi, noul şef al Statului Major al Forţelor Aeriene / Ministrul Apărării a apreciat că este esenţială operaţionalizarea tuturor sistemelor de apărare antiaeriană Patriot

News.ro acum 13 ore
Generalul-maior Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, în funcţia de şef al Statului Major al Forţelor Aeriene, în cadrul unei ceremonii la care a participat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr. Acesta a apreciat că este esenţială operaţionaliz

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 12 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 7 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°