Computerul poet
Într-o epocă în care romantismul este o „pasăre rară“, oamenii încep încet, încet să facă loc maşinilor chiar şi la scrisul de poezii. Oricât ar părea de absurd, mai nou, computerele compun poezii. „Paternitatea“ ciudatei maşinării aparţine japonezilor, acelaşi popor care în secolul al XVII-lea a inventat haiku, forma poetică perfectă potrivit canoanelor lor, constituită din trei versuri inspirate de trecerea anotimpurilor. Simplă în limbaj şi în construcţia sintactică, haiku pare să fie perfectă pentru „producţia în serie“. Sau cel puţin aşa s-a gândit Naoko Tosa, cercetător la Universitatea din Tokyo, care a pus la punct un soft capabil să compună un haiku, pornind de la nişte cuvinte-cheie. Modul de funcţionare este simplu. Programul poate conta pe o bază de date constituită de mii şi mii de scrieri, fraze şi cuvinte asociate unor sunete din lumea reală. Prin combinare şi împreună cu cuvintele-cheie inserate, softul compune o poezioară care, la nevoie, poate fi chiar şi modificată, în cazul în care maşinăria nu a fost destul de creativă. Obiectivul studiului este acela de a explora din interior „modul de funcţionare“ a culturii unui popor. Computerul poet
Într-o epocă în care romantismul este o „pasăre rară“, oamenii încep încet, încet să facă loc maşinilor chiar şi la scrisul de poezii. Oricât ar părea de absurd, mai nou, computerele compun poezii. „Paternitatea“ ciudatei maşinării aparţine japonezilor, acelaşi popor care în secolul al XVII-lea a inventat haiku, forma poetică perfectă potrivit canoanelor lor, constituită din trei versuri inspirate de trecerea anotimpurilor. Simplă în limbaj şi în construcţia sintactică, haiku pare să fie perfectă pentru „producţia în serie“. Sau cel puţin aşa s-a gândit Naoko Tosa, cercetător la Universitatea din Tokyo, care a pus la punct un soft capabil să compună un haiku, pornind de la