La 27 mai 1896, la mai puţin de cinci luni după ce în "Salonul indian" al vestitei "Grand Cafe", existentă şi astăzi pe "Boulevard des Capucines" din capitala Franţei, avusese loc prima

La 27 mai 1896, la mai puţin de cinci luni după ce în "Salonul indian" al vestitei "Grand Cafe", existentă şi astăzi pe "Boulevard des Capucines" din capitala Franţei, avusese loc prima proiecţie publică a filmuleţelor realizate cu ajutorul invenţiei fraţilor Lumiere, locuitorii "Micului Paris", bucureştenii, făceau la rândul lor cunoştinţă, pentru prima oară, în redacţia ziarului "Independence Roumaine" cu aceeaşi minunată invenţie, privilegiu de care aveau să beneficieze în scurt timp şi alte câteva oraşe din Vechiul Regat.

Nu avea să treacă niciun an, şi fotograful francez Paul Menu marca anul de naştere al cinematografiei româneşti prin înregistrarea unor "vederi" de la tradiţionala Paradă din 10 mai. Treptat încep să fie prezentate şi alte filmuleţe cu subiect documentar sau de ficţiune, deşi noul tip de spectacole era privit cu destulă suspiciune, fiind asimilat mai de grabă reprezentaţiilor de bâlci. Sincronizarea cu restul lumii era însă un fapt real şi nu putea fi pusă la îndoială.

"Independenţa României" sau visul unor entuziaşti

Apoi brusc, în 1912, explozia, marea surpriză: primul film de lungmetraj românesc "Independenţa României", care evoca într-o suită de tablouri istorice împrejurările războiului româno-ruso-turc, în urma căruia ţara noastră avea să-şi proclame neatârnarea.

În spatele acestui proiect de dimensiuni extraordinare pentru perioada respectivă şi pentru posibilităţile de atunci ale României - câţiva entuziaşti: tânărul de numai 20 de ani Grigore Brezeanu, un împătimit al noii arte, un "mordu du cinema", cum s-ar spune astăzi, fiul marelui actor Iancu Brezeanu, cel mai mare interpret al "Cetăţeanului Turmentat" al lui Caragi