Un drum îngust de munte cu o singură bandă de mers ducea de la mica localitate Monguelfo la o cabană aşezată deasupra văii. O pensiune al cărei punct forte era bucătarul. Fiind el şi proprietar, în fiecare dimineaţă se urca în tractoraşul cu plug şi curăţa drumuleţul de acces la cabană, peste care ningea în fiecare noapte. Apoi îşi punea halatul alb cu nasturi verzi, coiful de bucătar şi începea să pregătească tot felul de găluşti cu spanac, salate mirobolante şi paste. Toată lumea ştie cum sînt pastele. Ei bine, pastele lui Plötner erau altfel decît ştie toată lumea. Simple spaghete cu parmezan şi sos de roşii sau busuioc, uneori cu bucăţele de carne tocată, dar cu un gust special şi greu de definit. Cred că timpul de fierbere era unul dintre secrete, aşa încît pastele căpătau o consistenţă ideală, nici prea moi, dar nici prea tari.

Cu asemenea spaghete se delectau doi tineri de la masa de vizavi. Le mîncau din aceeaşi farfurie aflată însă în dreptul lui. Ea îşi întindea furculiţa şi începea să răsucească. El aştepta nerăbdător ca ea să se retragă pentru ca el să rămînă din nou stăpîn asupra întregului platou. Tineri şi fericiţi. El brunet cu părul lung şi tenul închis, ea blondă cu păr ondulat şi mai lung decît al lui, plină de pistrui. Un fel de foarte tînăr Mastroianni, dar cu plete, şi un fel de foarte tînără Monica Vitti. Cineva observase însă că veniseră cu un Alfa Romeo sport, cu număr de Verona. Ei... ne-am zis, s-ar putea atunci să fie vorba de cu totul alte personaje. Alfa Romeo şi Julieta, după cum s-a pronunţat unul din mucaliţii observatori de pe margine. Cei doi n-aveau însă habar de nimic. Incredibil de tineri, ireal de candizi, se uitau ochi în ochi şi sorbeau pastele din farfuria lui. La un moment dat însă, ea s-a plictisit să tot întindă furculiţa şi i le-a lăsat lui pe de-a-ntregul. El a pornit să-nfulece, fără să se mai uite la ea, pîn