Am fost întrebat nu o dată, şi înainte de â89, şi după, cum de se ştiau atîtea la "Europa liberă" despre toate cîte se întîmplau în ţară, şi încă atît de bine, atît de prompt, atît de exact, încît ne ascultau şi ne dădeau şi dreptate milioane de oameni. Am fost privit strîmb, chiar cu ostilitate cînd am spus că din publicaţiile româneşti. Atîta doar că trebuia să citeşti mult şi cu acribie maldăre de maculatură comunistă pentru a decela, dincolo de propaganda, de foarfecele cenzurii, grăuntele şi "scînteia" de adevăr. Şi le găseam. Restul, pe baza experienţei fiecăruia, era muncă de cercetare, analiză şi sinteză. Şi de talent. Uneori şi de puţin curaj. Aidoma lui Georges Cuvier, care a reconstituit dintr-un oscior coşcogea dinozaurul, din fărîme de adevăr din Scînteia reconstituiam monstrul comunist în mişcare. Citeam tot, de la Scînteia la Flacăra, de la Agricultura socialistă la Pentru Patrie, de la reviste despre epizootii bovine, ca să ştim de ce nu se găseşte carne şi ce-i cu tuberculoza la vaci, la reviste de protecţia muncii, ca să aflăm cum se manifesta umanismul socialist în cazul accidentelor de muncă (răniţii şi decedaţii erau vinovaţi fără excepţie!). Dintr-o obscură revistă ca Viitorul social am aflat adevăruri grele despre navetişti, despre condiţiile de viaţă din blocuri de tineri muncitori nefamilişti, despre situaţia femeilor din oraşele cu locuri de muncă doar pentru bărbaţi. Citeai Muncitorul sanitar, Pentru Patrie, reviste de studii juridice şi aflai adevăruri dure despre femeile prinse că au avortat ilegal. Uneori se întîmplau şi lucruri comice. Citeam şi interminabilele reportaje despre năzdrăvăniile Cenaclului "Flacăra" prin ţară. Lingăul Păunescu a întrebat un turc în Mangalia cum se pronunţă în turceşte numele cenaclului şi acela i-a spus senin "benim boc"! Informaţia a apărut chiar în Flacăra, numai că în turceşte era vorba de o înjur