Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început deci, azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gânduri. Peste timp - Jurnalul unui drum în Austria cu băiatul meu
Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început deci, azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gânduri.
4 ianuarie spre prânz
(n.red. – continuare)
Trebuie să reconsiderăm multe din şabloanele noastre. Multe, vă spun sincer. Sincer şi trist. Nu călătoresc prima oară în Occident, dar nici nu cred că mai putem la nesfârşit să împărţim lumea în “occident” şi “răsărit”. şÎmi trimit băiatul să facă pipi pe urmele ruginite ale Cortinei de fier. E timpul!ţ
– Ce ordine e pe câmp, tati! Ce curat e pe terenul grajdului, ăla portocaliu! Ce curat e în gară! Tati, uită-te, hai nu mai scrie! Uită-te! Tati, de ce e mai multă ordine în Austria? Tati, ce culori frumoase are staţia de benzină! Hai, tati, nu mai scrie! Hai, tati, uită-te!
Andrei e ca un magnetofon dat repede care se apropie de explozie.
– Taci, băiatule, taci puţin!
– Tati, spune-mi, suntem în capitalism?
– Nu ştiu, băiatul meu.
Şi, într-adevăr, e greu să spui că eşti în pur capitalism într-o ţară cu atâtea proprietăţi de stat, cum e Austria! Suntem, oare, în Austria?
Intrăm încet în Viena. Ne târâm cu bagajele spre ieşirea din tren. Dan Lăzărescu şi cei trei patinatori ai săi ne ajută frăţeşte. Tot culoarul e plin de oameni care vor coborî. Ne despărţim de o româncă din Mărginimea Sibiului care, împreună cu vest-germanul ce-i e soţ, ne vorbise despre cele câteva “antene” văzute şi care i-au plăcut. Andrei primeşte un cârnat afumat de la neamţul respectiv. E un cârnat ca în bucătăria prietenilor mei Ana şi Ion Haşiganu din Săliş
