Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jumătate de revanşă

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 9 martie 2008 ·

Fotbaliştii liderului CFR Cluj au uitat de înfrângerea din Ghencea şi s-au răzbunat pe echipa a doua a Stelei, într-un meci în care oaspeţii au avut promisă cea mai mare primă din istorie. Sursa: Mediafax

Echipa de fotbal CFR Cluj a învins, vineri seară, Gloria Buzău, scor 2-0, şi ardelenii îşi continuă marşul spre primul titlu din istorie. Liderul Ligii I a pus astfel capăt crizei apărute în sânul echipei după eşecul din derby-ul cu Steaua. Antrenorul Ioan Andone i-a pedepsit pentru evoluţia slabă din Ghecea pe fotbaliştii aduşi în iarnă de la Rosenborg, Hirschfeld şi Dorsin, trecându-i pe banca de rezerve.

Eurogoluri în Gruia

Cu doi români, Panin şi Trică, în garnitura de start, CFR a făcut instrucţie cu „Steaua II“, aşa cum este alintată Gloria Buzău, în ciuda faptului că oaspeţii aveau promise primerecord din partea lui Gigi Becali: 5.000 de euro la egal şi 10.000 de euro la victorie, de căciulă. „Putea să le promită şi un milion de euro că tot îi băteam de-i ascultam cu urechea“, spunea, ieri la prânz, Eugen Trică, autorul primul gol contra Gloriei.

Olteanul liderului a fost cel care a deschis balul în Gruia vineri seară printr-un eurogol, şut fără preluare din marginea careului mare direct în viclul porţii lui Mincă. La patru minute după pauză, Sebastian Dubarbier a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale actualei ediţii de campionat. Argentinianul de 22 de ani, adus în această iarnă de la Club Olimpo Bahia Blanca, a plecat în dribling de la mijlocul terenului şi nu s-a mai oprit decât în poartă!

Primul weekend liber

Clujenii au salutat decizia LPF de a juca vineri. „Este primul nostru weekend liber după foarte multă vreme“, a comentat preşedintele liderului, Iuliu Mureşan, care ieri se afla la cumpărături. După ce a ameninţat cu retragerea la finalul derby-ului cu Steaua, Mur

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°