Conducerea PD-L îşi desemnează astăzi candidaţii la primăriile principalelor municipii. Adriean Videanu este hotărât să nu mai candideze la Bucureşti. PD-L a evaluat politic cotele Conducerea PD-L îşi desemnează astăzi candidaţii la primăriile principalelor municipii. Adriean Videanu este hotărât să nu mai candideze la Bucureşti.
PD-L a evaluat politic cotele principalelor partide politice, şansele candidaţilor şi ale adversarilor la Primăria Capitalei. Cel mai bine situat în sondajele PD-L este Liviu Negoiţă, primarul sectorului 3 - 54 %, care ar câştiga primăria din primul tur. Problema ar fi că finul Negoiţă, asemenea naşului său de căsătorie, Videanu, nu vrea să candideze pentru Primăria Generală.
Sondajele îi desemnează pe Ludovic Orban, PNL (21%) şi pe Sorin Oprescu, PSD, drept candidaţi cu şansă. Oprescu este mai bine plasat decât Marian Vanghelie - 15%. În turul al doilea, secretarul general PD-L, Vasile Blaga, are şanse să câştige.
Sondajele arată că Răzvan Murgeanu, Liviu Negoiţă şi Cristian Poteraş ar câştiga sectoarele 1, 3 şi 6. O altă variantă de lucru a PD-L ar fi un tandem la Primăria Capitalei: candidatura lui Vasile Blaga, secondat de consilieri cu notorietate, ca de exemplu viceprimarul Răzvan Murgeanu.
PD-L şi-ar putea păstra astfel posturile de viceprimari. În sondajele pe Bucureşti au fost evaluaţi Adriean Videanu, Vasile Blaga, Liviu Negoiţă, Radu Berceanu, Răzvan Murgeanu, Anca Boagiu şi Cezar Preda. Cu excepţia lui Murgeanu, nimeni nu şi-a dorit această candidatură. Videanu spune că perioada la primărie a fost cea mai umilitoare din viaţa sa, Negoiţă vrea să candideze doar la sectorul 3, Radu Berceanu - la CJ Dolj, iar Cezar Preda - la Primăria Buzăului.
Blaga a spus însă că, în cazul în care partidul îi cere, va candida la Bucureşti. PD-L ar putea prelungi anunţul pentru Primăria Bucureşti până pe 15 marti