Primarul democrat-liberal al comunei Celaru, din Dolj, s-a trezit cu un leş de animal legat de poartă.
Lângă cadavrul câinelui era scrisă sigla „PSD“. Florian David spune că nu este pentru prima dată când este ţinta unui astfel de atac şi este convins că există persoane care vor să-l determine să nu mai candideze la un nou mandat. De mai mult de un an şi jumătate, pe strada pe care locuieşte primarul comunei Celaru, David Florian, „o mână criminală“ loveşte într-un mod ciudat. La început a aruncat cu lumânări în curtea gospodarului-şef, fără niciun alt mesaj precis.
Anul trecut, cu ocazia sărbătorii de Florii, primarul s-a trezit cu un ditamai hoitul de câine, chiar agăţat în poartă. Poliţiştii îl caută acum pe „glumeţul“ care a recidivat la mijlocul săptămânii trecute. Soţia primarului, ieşită în zori la poartă, s-a speriat foarte tare când a văzut un cap de câine rânjind spre curte. Florian David e ferm convins: prin aceste acte se încearcă intimidarea sa. „Vor să mă facă să nu mai candidez la primărie. Eu nu pot să- mi explic de ce se întâmplă aşa ceva. Pentru comună am făcut câte nu au făcut alţii în zeci de ani. Poate că îi deranjează că nu îi am la inimă pe leneşi şi pe hoţi“, declară primarul David. El profită de ocazie să sublinieze că nu va renunţa la candidatura pentru un nou mandat.
„Oamenii e răi, primaru’ e bun!“
La cârciumile din sat, întâmplarea e văzută în fel şi chip de localnici. Unii spun că este vreo răzbunare a unui sătean nemulţumit, alţii că numai o minte bolnavă putea face aşa ceva. „Io nu înţeleg cât a beut omu’ ăla de şi-a făcut curaju’ să pună el mâna pe un hoit şi să-l lege cu sârmă la poarta primarului. Oricum, io v-o spui drept, oamenii e răi, primaru’ e bun!“, spune Ion Diaconu. Preotul din satul Celaru crede că omul care a făcut această ispravă „nu e bun la cap“: „Ar trebui să vină ma