Actriţa a semnat contractele pentru „Out of the Night“, o coproducţie Marea Britanie/Italia, dar şi pentru una româno-franceză - „Europolis“.
După câteva roluri secundare la Hollywood şi o apariţie lăudată într-un film românesc de succes, „Moartea Domnului Lăzărescu“, Monica Bârlădeanu încearcă din nou ritmul filmului european, cu două roluri, unul secundar în „Out of the Night“, o co-producţie Italia- Marea Britanie, care-l are în rol principal pe actorul britanic Peter O’Toole, şi un rol principal în coproducţia româno-franceză „Europolis“, a regizorului român stabilit în Franţa, Corneliu Gheorghiţă.
„2007 a fost un an încărcat“, spune Monica Bârlădeanu, amintind că filmul de serie B „Fall Down Dead“, în care a avut un rol secundar (la fel ca şi Mihaela Rădulescu), a fost lansat în România, Germania, Turcia şi Grecia, şi de faptul că lucrează încă, tot alături de Mihaela Rădulescu, la documentarul filmat în timpul vacanţei 2007, pe care cele două au petrecut-o împreună în Tanzania. Anul 2008 promite proiecte importante. Monica se află acum în perioada de castinguri la Hollywood şi, dacă totul va merge aşa cum speră, va avea de anunţat în curând noi angajamente.
În plus, va începe filmările pentru „Out Of The Night“, un film cu un buget de aproximativ şase milioane de euro, regizat de dramaturgul italian Claudio Macor, care, potrivit siteurilor dedicate, va avea premiera internaţională în a doua jumătate a acestui an. „Out Of The Night“, care reprezintă debutul lui Macor în regia de film, are la bază piesa „Arşiţa veneţiană“, semnată de Macor şi jucată în prezent la Teatrul Finborough din Londra. „Este o analiză a erotismului provenit din frică“, îşi descria Claudio Macor povestea, o istorie care se petrece în Italia anului 1943, pe vremea în care fasciştii pierduseră teren, iar ţara era ocupată de trupele naziste.