Aula Magna a Universitatii Ovidius a fost, vineri, gazda unei intalniri menite sa traseze reperele identitatii nationale, in contextul europenizarii si globalizarii. Dan Puric a fost invitat special al manifestarii care s-a desfasurat sub egida Facultatii de Teologie Ortodoxa a Universitatii Ovidius, Arhiepiscopiei Tomisului si Fundatiei Ecumenice "Pro Axe Mundi". Corul Teodoxa si un program cultural religios sustinut de Manuela Glodescu, care a prezentat un moment de poezie religioasa, au precedat conferinta informala, intitulata sugestiv "Cine suntem?". Intr-o sala arhiplina, fascinantul om de teatru a lansat o provocare cu o mare incarcatura simbolica. Pentru inceput, Dan Puric a precizat ca despre identitate nu se discuta in cadrul unor studii, ci, mai mult decat atat, identitatea este o atitudine. Ea nu se discuta, ci, mai mult, se simte. Cu toate acestea, discursul omului de teatru a fost presarat cu trimiteri catre intelepciunea omului din popor, dar si catre surse intelectuale bine conturate. Un exemplu elocvent cu privire la propria persoana a fost acela in care Dan Puric s-a autodefinit ca fiind "un om care arde", si nu "un prestator de servicii culturale", asa cum ministerialii ii denumesc pe oamenii teatrului. Opunand prin discurs autenticul si impostura, Dan Puric a militat pentru acea "nalucire" care inconjoara lucrurile, acea taina nemasurabila, "responsabila" de misterul vietii. Scopul intalnirii a fost acela de a invita la dialog tanara generatie, trasand directii de gandire si de meditatie, fara a se face apel la pseudo-valori. Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor} Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un come