Mii de locuinţe au rămas fără energie electrică
Litoralul francez, „măturat” de vânturi puternice
Europa de Vest este răvăşită de evenimente meteorologice extreme. Autorităţile din Marea Britanie au emis o avertizare furtună începând de ieri şi care va dura până miercuri, având în vedere că Agenţia pentru Mediu (EA) a anunţat peste 40 de reprize de ploi puternice, în timp ce serviciul de meteorologie au anticipat rafale violente de vânt în toată Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. În decursul zilei de ieri, vântul atinsese viteze de până la 130 de kilometri pe oră, doborând numeroşi copaci şi lăsând mii de locuinţe fără energie electrică, relatează presa britanică, citată de Mediafax. Purtătorul de cuvânt al companiei de electricitate Western Power Distribution (WPD) a confirmat că 4.500 de case au rămas fără energie electrică.
TRAFICUL, PERTURBAT ÎN TOATE SECTOARELE
Efectele furtunilor nu au întârziat să apară, în ciuda măsurilor pe care autorităţile britanice le-au luat pentru a preîntâmpina fenomenele meteorologice. Vântul puternic a provocat primele perturbări în transporturi, portul Douvres (sud) fiind în totalitate, având în vedere că furtuna dădea semne de intensificare, relatează AFP. Un cargou, navigând sub pavilion olandez şi cu şapte persoane la bord, a eşuat pe o plajă din Sables-d'Olonne (Franţa), în timp ce vântul sufla cu circa 65 de kilometri pe oră. Din fericire, nu s-au înregistrat victime şi nici pagube pentru mediul înconjurător, deoarece cargoul naviga gol.
şi o persoană este dată dispărută de duminică seara în vestul Franţei, unde o furtună puternică a determinat circa o sută de intervenţii ale pompierilor, în timp ce în Marea Britanie. Serviciile rutier, aerian, feroviar şi maritim erau perturbate în sudul Angliei şi în Ţara Galilor, zona cea mai afectată de vânt, care a atins viteze de până la 130 km/oră, şi