Faţă de jaful privatizării, jaful retrocedării e mult mai grav, criminal, am spune ● Ion Cristoiu
Editoriale zilei
● Tudor Octavian:Divorţul la vedete● Victor Ciutacu:Titanul din Murfatlar● Răzvan Bărbulescu:Să ne mai slăbească Financial Times! ● Adrian Vasilescu:În 2008 nu am intrat râzând● Florin Chilian:Am fost la SRI cu... Cultura Română. La SRI era închis
În anul de graţie 1999, fostul premier Radu Vasile declara, nu fără ironie, că în România n-a mai rămas nimic de furat. Prin aceasta, Radu Vasile, lucid observator al societăţii noastre, desemna finele unuia dintre cele mai mari jafuri din istoria României: privatizarea. Prin privatizare, întreprinderi, combinate, conducte, canale, reţele de transport, într-un cuvânt o bogăţie strânsă de statul comunist prin munca şi sacrificiile a generaţii de români, trecuseră în mâna guşterilor tranziţiei. Imensa majoritate a noilor proprietari – nomenclaturişti, securişti, găinari, foşti secretari de partid şi foşti şefi de sindicat – au luat fabricile şi combinatele nu pentru a le pune la lucru modernizându-le, administrându-le sub semnul managementului capitalist, ci pentru a le prăpădi în doi timpi şi trei mişcări. Cu banii obţinuţi astfel, şi-au luat yahturi, elicoptere, maşini de lux, bijuterii şi au ridicat palate în România şi vile în staţiunile de lux din Occident. Abordând acest fenomen la ruşi, cercetătoarea canadiană Chrystia Freeland i-a zis în volumul "Sale of the Century" (Crown Publishers, New York, 2000) Chilipirul secolului. Chilipirul secolului a fost la noi trecerea proprietăţii de stat în mâinile câtorva bandiţi sub steagul a ceea ce s-a numit procesul de privatizare. Terminându-se tot ceea ce era de privatizat – de furat adică – se părea că în România nu mai avea cum să mai vină un nou jaf de proporţii.
Nu s-a întâmplat însă aşa. Când profeţea că nu ma
