Mircea Mihăieş: "N-aş fi scris articolul de faţă dacă o seamă de întâmplări recente nu mi-ar fi confirmat definitiva derapare a lui Cornel Nistorescu."

N-aş fi scris articolul de faţă dacă o seamă de întâmplă ri recente nu mi-ar fi confirmat definitiva derapare a lui Cornel Nistorescu. Intrat într-un iremediabil con de umbră, a capotat jalnic la capitolul acomodării la trista postură de „expirat“. Mai nou, scrie pe undeva prin Oltenia, iar la televizor e invitat doar când jurnalişti mai de soi consideră că nu e cazul să se deplaseze până în studio. O vreme, după plecarea de la „Evenimentul zilei“, i-am pus dizgraţioasele accese de fiere pe seama dezamăgirii vedetei scoase în afara terenului principal de joc. Pe zi ce trecea, situaţia a devenit însă tot mai jenantă. Ziaristul de altădată s-a metamorfozat într-un ciomăgar orbit de ură. Grobianismul lătăreţ, grosolănia fără limită, agresivitatea înmuiată în resentiment, speculaţiile abracadabrante sunt întrecute doar de disperarea şi clămpăneala secţionată de bâlbe a frustratului.

Am să dau doar două exemple, care arată cât de jos a putut cădea unul dintre stegarii ziaristicii de calitate. În aprilie trecut, la câteva zile după suspendarea de către parlament a lui Traian Băsescu, a avut loc în Capitală un miting de sprijin în favoarea preşedintelui. Hodoronc-tronc, Nistorescu a apărut pe-un post de televiziune şi, spumegând, a acuzat conducerea Institutului Cultural Român c-ar fi contribuit, prin mii de e-mailuri, la convocarea bucureştenilor la demonstraţia pro-Băsescu. O minciună mare cât o hală de sculărie-matriţerie. Contactându-l telefonic, mi-a promis că într-o zi-două îmi va furniza probele pe care-şi bazase afirmaţia calomnioasă.

Nu m-a sunat, fireşte. Am revenit şi am aflat că denunţ ul se baza pe mărturia unei doamne. Aceasta primise, cică, un e-mail de la ICR. Aşadar, inv