Nu mai are nimic. Toată agoniseala de o viaţă s-a dus într-o clipă, din cauza încrederii oarbe în cea care i-a fost cea mai bună prietenă. Sofia Athes a avut cândva un soţ, o locuinţă, prieteni. La 40 de ani a rămas văduvă. Soţul ei, de profesie miliţian, a făcut un atac de cord şi a decedat. Sofia nu s-a mai căsătorit niciodată. După 40 de ani de muncă, la IRTA, s-a pensionat. Acum, la 72 de ani, femeia a ajuns să trăiască la azilul de bătrâni, după ce prietena cea mai bună i-a vândut casa. Promisiune cu clauză de întreţinere În urmă cu patru ani, bătrâna şi-a pierdut apartamentul în care locuia. Profitând de naivitatea ei, o prietenă apropiată a convins-o să semneze un document notarial prin care să-i dea locuinţa. Aceasta i-a promis totuşi că va avea grijă de ea. De bună-credinţă, Sofia a renunţat la apartament şi s-a mutat la prietena ei, fără să se îndoiască vreo clipă că va fi păcălită. „În anul 2001 am suferit o pareză pe partea dreaptă. Ca să primesc îngrijire medicală, am stat până în 2004 la azilul de bătrâni, când prietena asta a mea m-a luat de acolo, m-a dus la ea acasă şi mi-a promis că o să aibă grijă de mine şi o să mă ajute cu toate cele necesare gospodăriei şi cu întreţinerea. S-a purtat bine cu mine o perioadă. Eu am început să mă simt mai bine şi să merg în baston. Am avut încredere în femeia asta ca într-o soră. În acest timp, ea şi soţul ei au aranjat să-mi vândă apartamentul. Apoi am mers la notar şi am semnat pentru vânzare, crezând că semnez ca să fiu îngrijită“, a povestit bătrâna. Bătrâneţe prin tribunaleDupă vânzarea apartamentului, traiul bătrânei s-a schimbat. Sofia povesteşte că prietena ei a început să se poarte urât cu ea ca să o oblige să plece din casă: „Îmi vorbea urât, nu îmi dădea mâncare, nu îmi cumpăra medicamente. Mă ţinea într-o cameră neîncălzită şi nu îmi făcea curăţenie“. În 2006, Sofia s-a întors la Azilul de bătrân