Începeţi săptămâna cu teatru studenţesc, continuaţi cu poezie de Bucureşti şi încheiaţi cu un concert live la Hard Rock Café! Sursa: Rompres
LUNI. Alexandru Nedelcu povesteşte „Cum am mâncat un câine“, la Teatrul Studenţesc Podul, de la Casa de Cultură a Studenţilor. Piesa, scrisă de Evgheni Grishkovets şi montată de Mihaela Triboi, aduce pe scenă un tânăr rus (Alexandru Nedelcu) care trebuie să facă trei ani de armată pe Insula Rusească. Aici i se întâmplă multe tânărului, inclusiv episodul cu mâncatul câinelui. Spectacolul, prezentat în cadrul stagiunii „Europa şi Noi“ 2007-2008, e programat de la ora 19.00. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
MARŢI. Poeţi ai Capitalei se întâlnesc în Club A, în cadrul unui eveniment marca Festivalul Primăvara Poeţilor (10-25 martie). „Poezia între bani, proiecte şi instituţii“ este tema de dezbatere în clubul de pe Blănari. Invitaţi să vorbească, între altele, şi despre antologia „27. Poezie de Bucureşti“ sunt Horia Gârbea, Dan Mircea Cipariu, Neculai Onţanu, Ruxandra Garofeanu şi Daniela Zeca Buzura. Discuţia moderată de poeta Miruna Vlada va începe la ora 18.00.
MIERCURI. Green Hours vă aşteaptă, în subsolul de pe Calea Victoriei, nr. 120, să călcaţi „Pe urmele vechilor civilizaţii mexicane. Aztecii“. Veţi putea admira copii ale basoreliefurilor „Calendarul aztec“, „Tezcatlipoca“, „Jucătorul de pelotă“, „Xipe Totec“, „Placa de la Palenque“, „Yum Caax“, „Mască aztecă“, „Sacerdot mayaş“ şi „Thumi“, după ora 17.00. Programul este organizat de Green Hours în colaborare cu Asociaţia Culturală Noua Acropolă.
JOI. Cu gândul la weekendul apropiat, vă puteţi relaxa cu muzică jazz, cu Pedro Negrescu Group. Concertul îi aduce pe scenă, alături de Pedro Negrescu (contrabas), pe George Dimitriu (chitară) şi Claudiu Purcarin (baterie). Muzica bună se poate asculta, de la 2