Horia Ghibuţiu a preluat conducerea editorială a Evenimentului zilei de la fostul său coleg, Răzvan Ionescu întrucât săptămâna trecută acesta a anunţat managementul companiei asupra deciziei sale de a demisiona. Horia Ghibutiu are o experienţă de 18 ani în jurnalism. A debutat în 1990 la Tineretul Liber. În 1993 s-a alăturat pentru prima dată echipei Evenimentul zilei, pe poziţia de Secretar de Redacţie, în cadrul căreia a crescut, devenind Şef de Departament.
Horia Ghibuţiu a preluat conducerea editorială a Evenimentului zilei de la fostul său coleg, Răzvan Ionescu întrucât săptămâna trecută acesta a anunţat managementul companiei asupra deciziei sale de a demisiona.
Horia Ghibutiu are o experienţă de 18 ani în jurnalism. A debutat în 1990 la Tineretul Liber. În 1993 s-a alăturat pentru prima dată echipei Evenimentul zilei, pe poziţia de Secretar de Redacţie, în cadrul căreia a crescut, devenind Şef de Departament.
În total, Horia Ghibuţiu a acumulat 8 ani de experienţă în cadrul cotidianului Evenimentul zilei. Din septembrie 2006 este Redactor Şef al ziarului gratuit Compact, unul dintre cele mai importante proiecte ale editurii Ringier, pe care l-a poziţionat în segmentul tânăr-urban.
Postul de Redactor Şef al cotidianului Compact rămâne vacant până la finalizarea procesului de selecţie pentru Evenimentul zilei insa Daniel Nanu, Redactor Şef Adjunct al ziarului Compact, va asigura coordonarea editorială a cotidianului gratuit editat de către Ringier Romania.
Data: 10 martie 2008
Sursa: Ringier Romania