Dragi si stimati prieteni Asi,
Intr-un numar relativ recent al revistei, am citit scrisoarea unei doamne invatatoare, cu privire la starea invatamantului azi. Cu vreo cativa ani in urma, mi s-ar fi parut usor dramatic sa generalizez lucruri ce mi se pareau a fi doar cazuri izolate. Dar astazi, marile noastre tulburari, apele naclaite de malul agitat al abisalelor noastre maculari, razbat dinspre politic si social, spre delicata noastra zona a instruirii si educatiei. Neinvatarea de catre noi a democratiei, arderea etapelor, mimetismul cu care preluam din afara ceea ce ne convine, intr-un cuvant, diletantismul cras, provoaca dezastre incalculabile, pe termen lung, care se arata deja.
Nu scriu din imboldul vreunei frustrari de debutant sau din al unei acreli provocate de o paralela cu pe vremea mea... Am 12 ani de dascalie si - cred eu - acei demodati 7 ani de acasa. Ma surprind adesea reflectand: unde este inocenta (a se citi gandurile curate si vorba calda) copiilor? Unde s-a ratacit bunul simt, temelia insasi a omului crestin? Ce inseamna a fi liber: a spune pripit orice simti, fara masura minimei reflectii, nepasator la tot ce e in afara mea? A calca pe cadavre?
Ce atitudine adopta unii parinti, cumva munciti de gandul apasator al non-prezentei si non-implicarii in viata copiilor lor? Bani in (sur)plus, acces necenzurat la media, partinire totala la parerile rostite de scolar impotriva unei scoli, in care niste dascali de toate varstele n-au renuntat la crezul in munca lor de educator? Ce poate face acel dascal caruia ii pasa, care vrea sa lase o dara luminoasa in devenirea unor oameni, cand i se atarna de picior ghiulele? Ordine de sus care vorbesc sententios de drepturile copiilor, ca si cand acestea n-ar exista, formulate tendentios si care au deschis usa unor contestari de tip mahalagesc, catre dascal. Acea biata nota la purtare pare a fi
