CIORNE

Studiez cadoul căzut pe nepusă masă. Învelişul de deasupra este alcătuit integral din portretul în celuloză al doamnei Anca Daniela Boagiu. Haiti! Parcă era la Bruxelles, europarlamentar. Te pomeneşti că se ia la trântă pentru Capitală! Fosta ministresă e înfăţişată cu o privire oblic-cinematografică, zâmbitoare prin ochelari. Gura rujată şi întredeschisă vine în întâmpinarea unei prietenii. Pe cutiile cu zaharicale sunt în genere zugrăvite chipuri de bebeluşi. Aici, deasupra ingredientelor presupuse dulci, tronează o doamnă corpolentă care nu mai e demult jună (vă amintiţi, desigur, declaraţia domnului Băsescu, bănuit de o protecţie amoroasă, care se apăra spunând că i-a "văzut chiloţeii" de când era la grădiniţă).

CIORNE

Sunt metropole care îmbracă, extras din garderoba lor uzată, un singur costum în toate anotimpurile. El este invariabil de culoare cenuşie. Asta se petrece în Bucureşti mai abitir ca aiurea. Toamnă, iarnă, acelaşi stacojiu, acelaşi praf în nări, în vitrine, în aer. Chiar şi atunci când cade ninsoarea. Salvatoarea excepţie e produsă de parcuri primăvara. Parcurile cară în oraş vegetaţia pădurii, iar iarba se încăpăţânează să răsară verde. Casc gura, de pe o bancă, la lumea feminină care împinge landouri, la pensionarii revigoraţi de o rază, la puştimea zgomotoasă care se înjură blajin. Visam tocmai la dealurile mele de la Sângeru, vopsite cu o clorofilă tânără şi trădate în acest sfârşit de săptămână de ticălosul de mine, când în tabloul calm s-a petrecut o imixtiune. Din nişte dube care au înconjurat parcul au coborât grupuri de indivizi şi, o dată cu ei, pachete voluminoase din carton. Noile personaje, era clar, nu ieşiseră la plimbare. Chipurile lor exprimau o vigilenţă de gestionari de prăvălie, preocupaţi să nu li se şterpelească din marfă. S-au împărţit milităreşte pe alei, fiecare cu marfa la subsuoară.