Vrand-nevrand, romanul s-a facut cu o luna intreaga in care ar trebui sa sarbatoreasca iubirea si femeia.
De teama parca sa nu piarda ceva, a ingramadit sfantul Valentin alaturi de Dragobete si le-a asociat pe acestea doua cu martisorul si ziua mamei sau ziua internationala a femeii, dupa caz, ca sa impacam si capra traditiei, si varza modernitatii. Asa s-a brodit. Sau poate ca e doar o ironie a sortii intr-o tara in care femeia e egala barbatului, dar trebuie sa se teama de el si sa mearga cu un pas in urma lui. Daca e sa ne uitam in statisticile negre ale violentelor casnice sau, cel putin, la comportamentul oamenilor, aceasta luna nu este nici pe departe un prilej de celebrare a iubirii, ci mai degraba de comemorare a ei. Se aduna tot mai multe semne care ne demonstreaza ca iubirea a inceput sa fie o pasare rara in tara telenovelelor. Numarul divorturilor creste exponential de la an la an. Sunt divorturi cu nabadai, al caror traseu este marcat, adesea, de dosare penale pentru violenta domestica. De asemenea, numarul familiilor monoparentale, in proportie covarsitoare formate din mama si copil, este tot mai mare si, pare-se, daca nu ar fi prejudecatile, ar creste mult mai repede. Copiii, mult invocati cand e vorba despre iubire, sunt fie avortati cu milioanele, fie abandonati de zecile de mii de familii care invoca, pe buna dreptate, saracia si necesitatea muncii la capsuni in Spania pentru a-si intretine familia.
Saracia si mizeria sociala au fost mereu un mediu numai bun pentru cultura violentei. Mai ales cea familiala, dominanta in continuare in primele pagini ale ziarelor si prin programele de televiziune. Nenumaratele programe politice pentru tineri si pentru incurajarea cuplurilor si a familiei s-au dus pe apa Sambetei si sunt invocate doar in campania electorala, pentru ca dau bine la alegatori. De aceea, nu se mai intreaba nimeni unde-si da
