Am intrat oficial in Postul Pastelui, a carui menire este sa ne pregateasca spiritual pentru cea mai mare sarbatoare de peste an a crestinatatii: Invierea Domnului. Daca in trecut postul nu era ceva atat de dificil de pus in practica, in zilele noastre devine aproape imposibil ca cineva sa tina post cu adevarat. Nu ma refer aici doar la abstinenta trupeasca sau de la mancarurile de "dulce", ci in general, la faptul ca nu trebuie sa pacatuim cu gandul sau cu cuvantul. O astfel de misiune este greu de dus la indeplinire, avand in vedere toti factorii care favorizeaza pacatul. Pacatul ne pandeste pretutindeni. Ne asteapta la intersectie si ne face sa injuram de mama focului cand un sofer, pentru care notiunea de bun-simt nu exista, ne taie calea, ne face sa fim invidiosi cand auzim povesti de succes ai caror protagonisti, evident, nu suntem noi, ne face sa gandim, in stilul romanului frustrat de propriile neputinte, ca ar fi mai bine sa moara si capra vecinului. E adevarat, mersul la biserica este un veritabil antidot impotriva gandurilor rele, asta pentru cei care cred. Pentru cei care nu cred, pacatul nici nu exista, pentru ca, in absenta divinitatii, nu exista nici sistemul de referinta la care sa se raporteze morala crestina. Cu toate acestea, chiar si cei care nu cred au sentimentul ca, la un moment dat, totul se plateste. Nu este vorba, in cazul lor, de pedeapsa cu focul vesnic al iadului, ci mai degraba de o lege a compensatiei, care actioneaza independent de credintele religioase. Si spun cum sa nu pacatuiesti, cand - dupa o zi intreaga in care ai fost la munca, ai enervat si ai fost enervat de altii, ai injurat in gand sau cu voce tare si ai dracuit in mijlocul intersectiei, in drum spre casa - te asezi in fata televizorului si vezi pe la stiri si talk-show-uri tot felul de fete palide cu pretentii de politicieni, care emit mesaje subliminale, preelectora