"Am văzut, după oarece timp, câteva meciuri din prima noastră ligă de fotbal şi am urmărit totodată comentariile de după ele."
Am încercat să înţeleg ce se întîmplă într-o competiţie care face, din nou, obiectul unei nemulţumiri aproape generale. În jurul fiecărei partide se ţese, începând chiar din minutul 91, pânza de păianjen a celor mai aiuritoare declaraţii şi contestaţii. Patronii de cluburi sunt, cu foarte rare excepţii, tenorii acestui cor general. Niciodată înfrângerea propriei echipe nu e pusă pe seama jocului ei prost: totdeauna de vină sunt arbitrul sau patronul celuilalt club, care au făcut şi au dres. Câteodată lucrurile chiar aşa stau. Nimeni de exemplu nu pare să mai ţină la discreţie: în fotbal, toată lumea cumpără ori vinde pe faţă. Liga şi federaţia n-au auzit de conflictul de interese şi permit unui patron de club să finanţeze un alt club înscris în aceeaşi competiţie. Abitrii greşesc grav, influenţând rezultatul. Sunt suspendaţi o etapă, două, nouă, şi revin ca să greşească şi mai grav. Totodată însă această incapacitate generală de a-şi asuma greşeala, înfrângerea ridică un mare semn de întrebare cu privire la obiectivitatea, ca să nu spun la inteligenţa, patronilor de cluburi. Aruncarea răspunderii, şi deseori în cuvinte grele, pe seama celuilalt este plină de consecinţe negative asupra echipei înseşi, consecinţe pe care vorbăreţii patroni le ignoră cu nonşalanţă.
Nu mă pot pronunţa asupra opiniei tot mai răspândite că în Liga întâi a renăscut cooperativa. Dar mă pot pronunţa asupra atitudinii nefaste a patronilor care erodează ireversibil prestigiul competiţiei şi creează jucătorilor o stare emoţională care-i handicapează. Două greşeli psihologice majore fac patronii. Prima este aceea de a-şi ţine jucătorii într-o tensiune permanentă. Nicio echipă nu câştigă toate partidele. Niciun jucător nu joacă la fel de bine meci de
