Fostul secretar american al Apărării Donald Rumsfeld a împărţit Europa într-o Europă veche şi una nouă, în funcţie de rezervele şi respectiv adeziunea statelor membre ale UE faţă de politica neoconservatoare a SUA în lume. Vladimir Putin a făcut acelaşi lucru, de astă dată mărul discordiei reprezentându-l politica neoimperială a Rusiei şi în special strategia Kremlinului în domeniul energiei.

Fostul secretar american al Apărării Donald Rumsfeld a împărţit Europa într-o Europă veche şi una nouă, în funcţie de rezervele şi respectiv adeziunea statelor membre ale UE faţă de politica neoconservatoare a SUA în lume. Vladimir Putin a făcut acelaşi lucru, de astă dată mărul discordiei reprezentându-l politica neoimperială a Rusiei şi în special strategia Kremlinului în domeniul energiei.

Cancelarul german, Angela Mekel, a afirmat că pentru Uniunea Europeană energia este la fel de importantă precum erau cărbunele şi oţelul pentru Comunitatea Europeană a anilor ’50. Diferenţa este că în timp ce statele fondatoare ale Comunităţii erau marile producătoare de cărbune şi oţel, principalele resurse energetice ale lumii de azi ca şi rutele acestora spre consumatorii europeni sunt controlate de state nemembre ale UE.

Securitatea energetică a Uniunii depinde aşadar de diversificarea surselor de aprovizionare şi a drumurilor pe care ajung petrolul şi gazul în Occidentul european, precum şi de foarte costisitoarea dezvoltare a unor surse proprii de energie de tip neconvenţional.

După moartea URSS, puterea Rusiei a devenit şi ea dependentă de sursele de energie. Este vorba însă despre sursele sale proprii, prin exploatarea cărora, pe fondul creşterii preţului hidrocarburilor, generată tocmai de politica administraţiei în care domnul Rumsfeld a fost unul dintre protagonişti, şi-a stabilizat economia şi a redobând