Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul trend în alimentaţie: produsele autohtone

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 11 martie 2008 ·

Acestea sunt mai sănătoase pentru organism deoarece riscul de contaminare cu microbi şi paraziţi este mai mic. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Oamenii ar trebui încurajaţi sămănânce alimente produselocal, şi nu pe cele aduse de lamii de kilometri depărtare,deoarece sunt mai sigure pentruorganism. Riscul ca acestea să fiecontaminate cu microbi ori paraziţieste mai mic. În plus, alimentele realizatelocal pierd mai puţine vitamine şiminerale decât cele care au călătoritmult timp. Aceasta a fost una dintreconcluziile la care au ajuns experţiiinvitaţi la seminariile din cadrul unuiprogram despre siguranţa alimentară,ţinut săptămâna trecută în Ungaria.

Verificaţi originea alimentelor

Potrivit Organizaţiei Mondiale aSănătăţii (WHO) şi Organizaţiei pentruAlimentaţie şi Agricultură (FAO), bolilecare au legătură cu alimentaţia au cauzatcel mai mare număr al îmbolnăvirilor în întreaga lume. Statisticilearată că 70% din substanţele dăunătoare sănătăţii oamenilor ajung înorganism prin mâncare, 10% prin apăşi 20% prin aer.

Maria Kadlecikova, reprezentantulregional al FAO pentru Europa şi AsiaCentrală, a arătat în cadrul unuia dintreseminarii că este esenţial ca oamenii săverifice pe etichete care este origineaalimentelor pe care le consumă. „Şi nudoar producătorul este important, ci şicât a călătorit mâncarea, în ce condiţii afost transportată şi cum a fostcomercializată“, a specificat expertul.

În ultimul an, WHO şi FAO auraportat aproximativ 200 de incidenteprivind contaminarea unor produsealimentare. Statisticile făcute la nivelglobal au arătat că majoritateaproduselor au fost contaminate cumicrobacterii şi pesticide.

Orientaţi-vă spre alimentelede sezon

Pe lângă faptul că sunt lipsite deprospeţime, alimentele care călătorescmult timp sunt foarte bogate în conservanţi. În cazul fructelor şi al leg

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Statele UE sunt obligate să aplice mandatul de arestare emis de CPI împotriva premierului Netanyahu, spune Josep Borrell

Adevarul acum o ora
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat sâmbătă că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, fostului ministru

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 3 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°