IONIŢĂ: "Concurenţa externă muşcă dintr-o piaţă agricolă obişnuită cu protecţia naţională, imposibilă după aderare".
Plătesc oare românii prea mult pe alimente? Confuzia în rândul publicului este totală, ceea ce e de înţeles când la TV vezi pe ecran ştirea oficială că preţul e 70% din media UE, dar crainicul zice pe gură că avem cele mai scumpe alimente din Europa. Talk-show-urile pleacă de la această axiomă, deşi acum o oră mi-am luat de-ale gurii într-un mic magazin din centrul Budapestei şi, de curiozitate, am dat turul complet, nereuşind să găsesc ceva mai ieftin decât în alimentara de lângă Gara de Nord, unde cumpăr de obicei, în afară de cartofi calitatea a II-a. Acelaşi rezultat l-am obţinut cu ceva vreme în urmă la Florenţa, unde singurul lucru amintind de Bucureşti sunt văicărelile italienilor că alimentele sunt mai scumpe ca oriunde în lume, iar aşa nu se mai poate.
Nu doar presa importă retorică eurocatastrofică, ci şi alte grupuri. De exemplu, am fost profund impresionat de înaltul nivel profesional al asociaţiilor de producători agricoli în conferinţa de presă de săptămâna trecută, cea intens mediatizată. Politicienilor le-au trebuit două decenii să intre în Europa, dar lobby-ului agricol i-a fost suficient un an în UE ca să-şi însuşească metodele patentate cu care sperii publicul şi guvernele şi te faci ascultat la Bruxelles. Franţa a stat zeci de ani pe subvenţii agricole şi militantism de stânga până a născut un personaj ca José Bouvé, incendiatorul de fast-fooduri. Ai noştri ard etapele şi învaţă în doar câteva luni cum se mânuieşte retorica antiglobalizantă pentru a-ţi promova interesele.
Este tot ce s-a spus în acea conferinţă de presă o prostie? Nici pe departe. Vreo doi lideri au fost surprinzător de articulaţi, venind cu detalii interesante privind formarea preţurilor şi direcţia în care înclină azi balanţa
