Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fără Napoli

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 12 martie 2008 ·

Fără NapoliDupă o zi liberă, jucătorii Universităţii Craiova s-au reunit ieri în cantonamentul din Lunca Jiului pentru primul antrenament al săptămânii care se va încheia cu o confruntare dificilă, cu Rapid (duminică, ora 15.30). Şedinţa de pregătire a început la ora 15.00 şi a fost condusă de secundul Ionel Gane, principalul Nicolo Napoli şi preparatorul fizic Urbano Lega urmând să ajungă în Bănie în această după-amiază. Gane nu şi-a solicitat prea tare elevii, antrenamentul constând în alergări uşoare, exerciţii fizice şi cu mingea, la el participând toţi componenţii lotului, cu excepţia lui Mihai Costea, trimis la echipa a doua. Florin Costea s-a pregătit normal, la fel ca şi Prepeliţă şi Baird, accidentaţi uşor la Urziceni, toţi fiind apţi pentru confruntarea cu giuleştenii.

Dănănae sau Bărboianu?

Până acum, Napoli nu are decât o singură dilemă legat de meciul de duminică: va miza în continuare pe flancul drept al defensivei pe Bărboianu, jucător care s-a descurcat bine în partidele precedente, sau îl va introduce pe titularul din campionat, Dănănae, a cărui suspendare a expirat? Într-un sondaj apărut pe site-ul craiovamaxima.ro şi destinat suporterilor Ştiinţei, până ieri după-amiază, 67 la sută dintre fanii care au votat l-au preferat pe Bărboianu, restul mergând pe ideea reintroducerii lui Dănănae.

Suporterii şi-au exprimat părerea şi în ceea ce priveşte situaţia lui Florin Costea, jucător rămas în afara lotului la partida cu Unirea Urziceni. Concluzia a fost că Universitatea nu este dependentă de golgheterul său din acest sezon (58%), 42 la sută dintre fani considerând însă că prezenţa în teren a ex-vâlceanului este decisivă pentru echipă. Totodată, fanii s-au declarat optimişti în privinţa unui rezultat bun duminică, 71 la sută considerând că Ştiinţa va învinge pe Rapid, în timp ce 18 la sută au mizat pe un rezultat de egalitate,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 50 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 17 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 50 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 57 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°