Pentru cei care doresc să fie în pas cu moda, dar în acelaşi timp să afişeze şi eleganţă, azi, la ora 12.00, la Internaţional Trade Center (ITC) Braşov se va deschide Salonul ModaStil Primăvara. Salonul, ajuns anul acesta la cea de-a treia ediţie, va prezenta noile colecţii de primăvară-vară ale marilor producători de confecţii textile, piele şi blană.
Peste 80 de firme din toată ţara îşi vor prezenta produsele ce se adresează atât adulţilor, cât şi copiilor. Organizatorii mizează pe o gamă variată de produse, braşovenii putând găsi aici de la confecţii textile sau încălţăminte de sezon până la articole textile pentru decoraţiuni interioare sau bijuterii, toate comercializate la preţuri de producător.
Târgul va fi deschis de azi până duminică, 16 martie, între 10.00 şi 19.00 - de joi până sâmbătă, iar duminică - de la 10.00 până la 15.00. Pentru cei care doresc să fie în pas cu moda, dar în acelaşi timp să afişeze şi eleganţă, azi, la ora 12.00, la Internaţional Trade Center (ITC) Braşov se va deschide Salonul ModaStil Primăvara. Salonul, ajuns anul acesta la cea de-a treia ediţie, va prezenta noile colecţii de primăvară-vară ale marilor producători de confecţii textile, piele şi blană.
Peste 80 de firme din toată ţara îşi vor prezenta produsele ce se adresează atât adulţilor, cât şi copiilor. Organizatorii mizează pe o gamă variată de produse, braşovenii putând găsi aici de la confecţii textile sau încălţăminte de sezon până la articole textile pentru decoraţiuni interioare sau bijuterii, toate comercializate la preţuri de producător.
Târgul va fi deschis de azi până duminică, 16 martie, între 10.00 şi 19.00 - de joi până sâmbătă, iar duminică - de la 10.00 până la 15.00.