Realitatea agriculturii româneşti este alta. Recolta e la cheremul buletinului meteo, iar agricultura atrage cârpeli, nu planuri concrete. Evoluţiile economice din ultimii ani, mai exact presiunile create de ascensiunea economică a Chinei, a Indiei şi a altor ţări sărace, au forţat o piaţă a produselor alimentare neschimbată de generaţii să hrănească milioane de guri în plus. Ca urmare, deşi economia mondială e în prag de recesiune, cei care ne hrănesc beneficiază
Realitatea agriculturii româneşti este alta. Recolta e la cheremul buletinului meteo, iar agricultura atrage cârpeli, nu planuri concrete.
Evoluţiile economice din ultimii ani, mai exact presiunile create de ascensiunea economică a Chinei, a Indiei şi a altor ţări sărace, au forţat o piaţă a produselor alimentare neschimbată de generaţii să hrănească milioane de guri în plus. Ca urmare, deşi economia mondială e în prag de recesiune, cei care ne hrănesc beneficiază de un nivel fără precedent al cererii pentru produsele lor. Agricultorul român va fi, însă, marele absent de la „ospăţul economic“ de care se bucură confraţii săi din alte părţi.
Preţul mâncării, la nivel global, a înregistrat creşteri spectaculoase în ultimii ani – de la porumb la grâu, secară sau seminţe de floarea-soarelui. Scumpirea grâului – şi indirect a pastelor – i-a făcut pe italieni să încerce o grevă de protest anul trecut, când şi-au încurajat compatrioţii să nu mai consume lasagna, fusili sau spaghetti timp de o zi. Chiar şi preţul muştarului şi al sucului de portocale a crescut. De la antreu până la desert, mâncarea e mai scumpă peste tot în lume, iar inflaţia nu e de vină decât parţial.
Numărul mai mare de consumatori de hrană este rezultatul unei perioade de creştere economică ce nu va dura la infinit. Cu toate acestea, inevitab