N-are prieteni tunşi „emo“ care să vină să-l ia de la şcoală cu A6 sau cu un Leon tunat. În loc de Pentium sau laptop, a învăţat cum să taie crengile pomilor şi cum să lege lăstarii de vie. În fiecare vară, când puştii de oraş aruncă banii părinţilor în discotecile de pe litoral şi fac valuri cu scooter-ul, Mădălin se scaldă în lacul de la marginea satului, visând că, într-o zi, marea va fi şi a lui. De când a intrat la liceu, locuieşte într-o cameră închiriată la marginea Craiovei, împreună cu alţi trei băieţi. La 15 ani, aproape a învăţat să-şi gătească singur. Seara, când vine de la şcoală, rămâne în bucătărie să mai lucreze la matematică. „Dacă învăţ bine, am şanse să intru la Academia de Poliţie. Şi aşa pot să-i fac pe părinţii mei fericiţi, doar pentru mine muncesc, nu?“. Singur, cu străinii În camera lungă, sunetele se întrec să ajungă la urechile locatarilor. Pe paturile acoperite de cuverturi colorate, patru băieţi cochetează, fiecare în felul lui, cu orele serii. Unul priveşte în gol imaginile care se derulează fără noimă într-un film fără nume. Altul a pierdut şirul minutelor de când netezeşte, fluierând distrat şi aproape răbdător, mâneca unei cămăşi. Cel de-al treilea îşi face de lucru cu butonul de la volumul boxelor spânzurate haotic pe peretele de miazănoapte. La masa din dreptul ferestrei, Mădălin stă aplecat peste un caiet cu cifre pictate într-un dans algebric. „Nu e bine deloc“, şopteşte nemulţumit, încruntându-se şi schimonosindu-şi trăsăturile feţei. Îşi ridică alene ochii mari, de un verde albăstrui şi umbriţi de gene lungi şi dese. „E mai greu, dar nu mă las. Trebuie să ţin pasul“, zâmbeşte apoi cu toată faţa. Are aproape 15 ani. De când a intrat la liceu, stă cu chirie, într-o cameră din cartierul Romaneşti, cu trei băieţi mai mari. „La cămin nu e bine. N-au sală de învăţat. Sunt nebuni şi copiii. Tata a stat şi el la gazdă, când a făcut