Un oraş blocat, dar încasări mai mari pentru multe firme. Cheltuieli bugetare importante, însă şi un câştig de imagine. Aşa ar putea arăta bilanţul sumar al evenimentului din 2-4 aprilie. Cel mai mare eveniment internaţional găzduit vreodată de România a pus pe jar zeci, dacă nu sute de instituţii publice şi companii private. Una dintre cele mai implicate organizaţii este Serviciul Român de Informaţii. Potrivit Biroului de Presă al SRI, „au fost alocate resurs
Un oraş blocat, dar încasări mai mari pentru multe firme. Cheltuieli bugetare importante, însă şi un câştig de imagine. Aşa ar putea arăta bilanţul sumar al evenimentului din 2-4 aprilie.
Cel mai mare eveniment internaţional găzduit vreodată de România a pus pe jar zeci, dacă nu sute de instituţii publice şi companii private. Una dintre cele mai implicate organizaţii este Serviciul Român de Informaţii. Potrivit Biroului de Presă al SRI, „au fost alocate resurse umane de diverse specialităţi – ofiţeri de informaţii, specialişti în comunicaţii şi IT, luptători antitero. Practic, întregul serviciu este implicat în activităţi directe sau conexe acestui important eveniment. Numai în «prima linie» sunt peste 1.000 de cadre“. Reprezentanţii agenţiei mai spun că bugetul alocat va fi suplimentat în funcţie de nevoi.
Şi SPP va fi, desigur, în mijlocul acţiunii. Poliţia şi Jandarmeria vor avea, la rândul lor, sute de angajaţi angrenaţi în asigurarea ordinii şi a unui trafic fluent, în timp ce Pompierii şi Serviciul de Ambulanţă vor fi gata să intervină, în orice moment, cu zeci de autospeciale la Palatul Parlamentului şi la hotelurile unde vor fi cazate delegaţiile oficiale. Nu numai instituţiile de stat se vor da de ceasul morţii ca totul să iasă bine. Vodafone, care este, lucru mai mult sau mai puţin cunoscut, furnizorul oficial de telecomun