Afacerile cu alcool se afla in continuare in topul evaziunii fiscale. Curios este ca metodele de inselare a fiscului au devenit tot mai rudimentare. In Dambovita, evaziunea nu se mai face prin specularea "isteata" a portitelor legale, ci prin metode de tot rasul. Nici asa finantistii nu reusesc sa recupereze banii.
Cazul Kristalin Euro Wodka din Targoviste – doar o ramura a evaziunii dambovitene – e un exemplu de neputinta a functionarilor ANAF. Societatea a "uitat" sa plateasca accizele la buget din cauza unor "greseli de adunare" a accizelor din facturile fiscale, care au facut ca sumele restante de plata la buget sa depaseasca 10 miliarde de lei vechi. Desi evaziunea s-a produs in 2005 si a fost constatata la jumatatea anului 2006, autoritatile nu au reusit sa recupereze banii. E drept ca si stradaniile sunt cam subtiri, deoarece finantistii au intrat, practic, in hora evazionistilor.
Metodele de executare silita a Kristalin Euro Wodka au fost contradictorii si s-au soldat cu esecuri pe linie. Dupa o evaluare controversata a activelor datornicilor, ANAF pare sa fi jucat dupa cum i s-a cantat dinspre grupul de interese al "alcoolistilor". Dupa ce prima licitatie de vanzare a bunurilor s-a soldat cu un esec, Petre Niculescu, sef serviciu Administrare contribuabili mijlocii, nu a mai organizat o a doua licitatie, ci a apelat la o alta metoda de executare silita – vanzarea directa. Vanzarea a avut loc in urma cu zece zile si a fost adjudecata de Just Consulting SRL, o firma aflata in anturajul evazionistilor, situatie interzisa de lege, sustin surse din cadrul finantelor dambovitene. Firma si-a adjudecat vanzarea, dar nu a platit banii. Astfel, intreaga actiune a fost doar o pierdere de timp pe banii statului, deoarece participantii la vanzarea directa nu depun vreo garantie, ca la licitatii. Ce spune Niculescu de la Finante Targoviste? Ca va face o n