Operatiunea „pact pe educatie“ a continuat si saptamina aceasta cu partea a doua: pactul cu societatea civila. Din pacate, acest pact are in continuare citeva probleme, nu atit in privinta continutului, cit a formei in care este folosit ca instrument de modernizare. Trebuie sa plecam de la premisa ca, atunci cind se apeleaza la un astfel de instrument politic, situatia in acel domeniu trebuie sa fie dezastruoasa, greu de remediat fara concursul cit mai multor actori interesanti si relevanti pentru respectivul domeniu.
Urmind modelul si logica acestuia, premierul va propune acum un pact pentru agricultura.
Revenind la educatie, trebuie spus ca pactul a fost propus pentru ca, de-a lungul timpului, ceea ce facea un ministru schimba altul si nu a existat continuitate si asezare in sistem. in modul sau sugestiv de exprimare, presedintele a spus luni, la Cotroceni, ca pe fiecare dintre cele 28 de schimbari ale legii educatiei, survenite timp de 10 ani, s-a pus eticheta „Reforma“, fara ca in realitate sa fie vorba despre asa ceva, ci mai degraba de mici experimente si corijari ale erorilor megasistemului de invatamint.
Problema acestui pact chiar aici este. Risca sa devina cel de-al 29-lea experiment care sa poarte aceasta eticheta. De ce? Pentru ca se bazeaza pe Raportul Romania educatiei, Romania cercetarii, cunoscut si sub numele de Raportul Miclea. Cum am mai spus si in alte rinduri, diagnosticul acelui raport este unul realist si corect pus. Problema sa cea mai mare este ca, prin ceea ce sugereaza, nu reuseste sa schimbe paradigma etatista in care este gindita educatia la noi. Raportul Miclea vede in continuare statul ca unic responsabil in dubla sa calitate, de reglementator si furnizor de educatie in tara asta.
Daca sintem partial de acord cu functia de reglementare, cu viziunea ca statul trebuie sa fie singurul furnizo
