Printre multele modalitati de a aduce literatura si scriitorii la public se afla si platforma video a Internetului. Cea mai cunoscuta, dar si mai necontrolata este YouTube, „locul“ virtual unde oricine poate intra in actiunea de „broadcast yourself“. Nu doar editurile sau televiziunile au capacitatea sa transmita materiale multimedia despre scriitori, la nivel institutional si public, ci orice internaut poate sa incarce si sa distribuie propriile creatii video sau creatiile altora (inclusiv pe cele institutionalizate) despre scriitori pe YouTube.

Omul obisnuit devine vedeta crearii si difuziunii de microfilme, el simtindu-se „imputernicitul“ cu sansa de a deveni furnizorul si/sau beneficiarul de servicii video, semizeul cu puterea de a contraface realitatea sau de a o determina sa ruleze dupa propriile gusturi sau interese.

Problemele intervin in cazul in care oricine poate dispune de manipularea imaginii operei unui scriitor in mod public. Cita credibilitate pot avea niste clipuri video care distorsioneaza sau ideologizeaza excesiv opera sau imaginea operei unui scriitor deja clasicizat? Nu aduc in discutie cazul scriitorilor in viata, care au ocazia de a se autopromova sau apara in spatiul virtual prin diverse mijloace, desi si aceasta situatie este fascinanta, mai ales in privinta modului in care un scriitor se construieste in fata unei camere si se videoproiecteaza la nivel de masa, transformindu-si un text literar intr-unul multimedia. Cei care se ocupa de psihosociologia literaturii vor trebui sa se ocupe si de acest aspect.

Ma refer in schimb la scriitorii a caror imagine este conservata in arhive si prelungita sau reciclata in memoria larg incapatoare a Internetului. in aceasta situatie se creeaza o posibila e(ste)tica a receptarii, plecind de la canale video precum YouTube, situatie in care, pe linga avantajele informationa