Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înmormântări fără stil

Publicat in GAZETA de SUD, joi 13 martie 2008 ·

Îngerul protector din marmură albă, coloanele îndrăzneţe ce imită construcţiile greceşti, regii animalelor care străjuiesc, precum sfinxul, nu mai sunt decât atributele unei lumi care a pierit. În locul lor, se ridică acum crucile simple, care definesc stilul firav al unei societăţi grăbite. „Nu se mai cere demult artă. Un bust se face doar la comandă, o dată la doi, trei ani. Acum, se pune o piatră la cap şi gata. Oamenii mai în vârstă nici măcar nu se mai uită la copii, să aştepte ceva de la ei. Îşi strâng bănuţi şi îşi fac crucile cât sunt în viaţă“, a spus Marian, poreclit Butelie, deşi face cruci, lustruind cu palma colţul unui cavou. În cimitirul „Ungureni“, mormintele sunt înghesuite parcă de o mână vrăjmaşă. S-au înmulţit aşa rău în ultimii ani, încât aleile de odinioară şi-au pierdut contururile sau au pierit sub cimentul turnat la repezeală în forme paralelipipedice. Constructorii locurilor de veci abia mai pot intra cu o roabă plină de materiale. De utilaje nici nu poate fi vorba! „Cum să mai ridici ceva aici? De unde loc?“, întreabă retoric Marian. „Este şi ăsta unul dintre motivele pentru care nu se mai fac cavouri. Adevărat, nu cel mai important. Lumea nu mai e interesată acum de modele, de stil. Înainte, angajau arhitecţi de la Paris, bineînţeles, cei dare de mână. Dacă vă uitaţi pe aleea cealaltă, o să vedeţi doi lei mari, la familia Mihail. Dar Nicolae Mihail a trăit pe la sfârşitul lui 1800. Era în moda vremii, am putea spune. Lângă, familia Vorvoreanu are coloane şi băncuţe care străjuiesc cavoul. Avea şi basoreliefuri, dar s-au furat. Şi gărduleţ împrejmuitor, dar n-a mai rămas nici acela. Acum, oamenii bântuie prin cimitir şi cei mai mulţi aşa îşi aleg crucea“, mai spune Marian. 20.000 de lei bucata. De lux Dar gusturile şi preferinţele craiovenilor nu s-au schimbat doar pentru că au trecut anii. Simplitatea a înlocuit personalitatea pe măs

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°