Comisia de industrii din Camera a respins, ieri, unicul articol din proiectul de modificare a Legii minelor, initiat de Gheorghe Funar si Peter Kovacs, care prevedea interzicerea folosirii tehnologiei prin cianuri in activitatea miniera pentru exploatarea aurului si argintului. Articolul unic din propunerea initiata de senatorii Gheorghe Funar (PRM) si Peter Kovacs (UDMR) a fost respins cu 10 voturi "impotriva" si 6 voturi "pentru". "Era un proiect care, intr-un mod abrupt spunea da sau nu, netinand seama, inclusiv, de prevederea Guvernului, care aloca o perioada de gratie de cinci ani, si a Agentiei Nationale de Resurse Naturale, care spunea ca are in derulare 29 de licente similare, care trebuie sa se supuna prevederilor guvernamentale", a explicat presedintele Comisiei de industrii, Iulian Iancu. El a mai precizat ca, daca s-ar fi adoptat legea in varianta propusa initial, ar fi existat un impact direct si asupra agentilor care sunt sub incidenta unor licente, a unor contracte de exploatare, si nu s-ar fi dat solutie privind securizarea folosirii acestei tehnologii.
Comisia de industrii din Camera a respins, ieri, unicul articol din proiectul de modificare a Legii minelor, initiat de Gheorghe Funar si Peter Kovacs, care prevedea interzicerea folosirii tehnologiei prin cianuri in activitatea miniera pentru exploatarea aurului si argintului. Articolul unic din propunerea initiata de senatorii Gheorghe Funar (PRM) si Peter Kovacs (UDMR) a fost respins cu 10 voturi "impotriva" si 6 voturi "pentru". "Era un proiect care, intr-un mod abrupt spunea da sau nu, netinand seama, inclusiv, de prevederea Guvernului, care aloca o perioada de gratie de cinci ani, si a Agentiei Nationale de Resurse Naturale, care spunea ca are in derulare 29 de licente similare, care trebuie sa se supuna prevederilor guvernamentale", a explicat presedintele Comisiei de industrii, Iu