Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zidul prabusit în Cetate va fi refacut

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 13 martie 2008 ·

Dupa ce duminica noaptea o portiune de aproximativ sapte metri dintr-un zid de sprijin al terasamentului unui drum rutier din Cetatea Medievala a Sighisoarei s-a prabusit, a fost constituita o comisie care va determina cauzele care au condus la surparea parapetului si masurile ce trebuie luate. Potrivit reprezentantiilor administratiei publice locale aceasta alunecare de teren nu pune în pericol viata celor care folosesc acest drum pentru a urca la liceu, dar ca trebuie gasite cât mai repede solutii pentru consolidarea zidurilor Cetatii Medievale în ansamblu, fiind sesizate organele competente, respectiv Consiliul Judetean Mures, Institutia Prefectului – judetul Mures, Ministerul Culturii si Cultelor si Inspectoratul de Stat în Constructii, despre prabusirea acestui zid de sprijin al terasamentului de drum. Autoritatile spun ca trebuie sa obtina acordul UNESCO pentru orice modificari aduse cetatii sau zidurilor, lucru care întârzie ar putea întârzia reparatiile. Un reprezentant al Inspectoratului de Stat în Constructii a sosit marti la Sighisoara pentru a evalua situatia în care se afla drumul ce urca spre Liceul Teoretic „Joseph Haltrich” si Biserica din Deal, specialistii realizând fotografii la fata locului. Posibilele cauze ale alunecarii de teren ar putea fi ploile din ultima perioada, lucrarile pentru înlocuirea conductelor de apa si gaz si traficului greu în zona respectiva, atunci când s-au facut reparatii la Biserica din Deal. Ioan Velicu, Arhitectul-sef al Primariei Municipiului Sighisoara, spune ca va fi eliberata o autorizatie de interventie de urgenta la acest drum, zona urmând fi asigurata pâna la gasirea solutiei de fundare si refacerea constructiei.

Dupa ce duminica noaptea o portiune de aproximativ sapte metri dintr-un zid de sprijin al terasamentului unui drum rutier din Cetatea Medievala a Sighisoarei s-a prabusit, a fost constituita o co

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Avertizare ANM: Cod portocaliu de averse şi grindină în nordul ţării

Mediafax acum 28 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că sâmbătă în nordul ţării pot fi averse, vijelii şi grindină. Meteorologii au emis două avertizări, cod galben şi cod portocaliu, valabile în judeţele Maramureş şi Satu Mare.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când Hamas nu va fi distrus

Mediafax acum 41 minute
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum o ora
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum 47 minute
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 2 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum 2 ore
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum o ora
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 6 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/29°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°