S-a stins in ziua de 5 martie la Paris, la o virsta de patriarh, pictorul Jules Perahim. Nascut la Bucuresti, la 24 mai 1914, artistul s-a afirmat foarte de timpuriu in cercurile avangardiste ale epocii. Avea doar 17 ani cind i s-a publicat o prima lucrare in revista Unu, condusa de Sasa Pana. Au urmat, la scurta vreme, prezentele sale, cu grafica, in revista Alge si in cele din jurul ei – expresii ale unui nonconformism radical, pe care l-a impartasit cu camarazi nu mai putin nesupusi conventiilor estetice si sociale, precum poetii Gherasim Luca si Paul Paun. in decembrie 1933, ii gasim semnatura, impreuna cu cea a prietenilor amintiti, sub importantul manifest al lui Geo Bogza, Poezia pe care vrem sa o facem, publicat in revista Viata imediata. Or, in acele propozitii insurgente, Perahim adera, in fond, la un mod de a scrie si de a trai literatura si arta cu o patima rara a implicarii, alimentata de un crez care era si al unei angajari sociale a creatiei. A te indeparta de „poezia de cabinet“, artificioasa si desprinsa de fiorul existential, de o poezie ce „moare de prea poezie“, inchisa in sine, era considerat si de tinarul plastician ca obligatoriu, ca si confruntarea cu actualitatea dramatica – metaforizata in acest manifest ca „sudoare si singe care curge pe obrazul celei mai recente istorii“.

In Franta, pictorul isi va regasi cu adevarat pensulele si culorile

in opera lui Jules Perahim, aceasta istorie a avut de timpuriu rasfringeri semnificative. Caci, dincolo de stranietatea si fiorul asa-zicind „metafizic“, ce marcheaza suprarealismul picturii sale inca de la inceputuri, marcile istoriei framintate a momentului sint, de asemenea, prezente. Exista acolo o reactie la „social“, la lumea celor dezmosteniti, vazuta cu un ochi in luminile caruia se asociaza gravitatea si ironia dureroasa. La fel ca toti tovarasii de idei, Perahim a fost, desigu