„Toate acestea trebuie considerate ca fiind spuse de catre un personaj de roman.“1 Iata o formulare a lui Roland Barthes, oarecum ingrijoratoare pentru un scriitor care isi redacteaza autobiografia.
Amélie Nothomb numeste propriile autobiografii „romane autobiografice“; ar putea, la fel de bine, sa spuna: „Toate acestea (cartile publicate si imaginea ei publica) trebuie considerate ca facind parte dintr-un spectacol“. Cartile autobiografice nothombiene particularizeaza altfel problema: cititorul se afla, intr-adevar, in fata unei autobiografii sincere sau asista, cumva, la un act al punerii in scena despre care vorbeam mai sus? Scriitoarea Amélie Nothomb isi reaminteste, aici, propria copilarie sau joaca rolul unui autor de autobiografie? in teatru, „jocul“ se refera, intr-una dintre acceptiunile sale, la partea de inventie care ii revine comedianului. Mutatis mutandis, a asuma rolul autobiografului presupune riscul contaminarii in sensul fictiunii.
Un personaj spectaculos
Este fiica baronului Patrick Nothomb, diplomat belgian. Este nascuta in Japonia, pe care o paraseste la virsta de 5 ani si pe care o considera tara sa natala si unde isi doreste sa se reintoarca. Din Japonia, familia ei se muta in China condusa de „banda celor patru“, iar Amélie traieste aici experienta ghetoului, infatisat in Sabotaj din iubire ca spatiul ideal al conflictului atroce dintre taberele de copii ai diplomatilor din Beijing. La 8 ani, Amélie ajunge la New York, unde va trai trei ani „ca intr-o nebunie“. in 1978, familia Nothomb pleaca in Bangladesh, care le apare, la prima vedere, ca „o strada plina de oameni pe cale sa moara“. De aici, Amélie face vizite in India. La 13 ani, e in Birmania, „cea mai frumoasa tara din lume“, la 15, in Laos, iar la 17 ani se inscrie la Universitatea din Bruxelles. La 21, absolventa de filologie, pleaca spre Tokio, cu gindul de a
