Dobindita cu greu, libertatea se pierde foarte usor, mai ales cind oamenii o percep ca pe o povara si nu stiu sa o pretuiasca. De fapt, capacitatea de a-ti pastra, in orice conditii, libertatea interioara, precum si puterea de a te impotrivi multiplelor tentative de manipulare este conditia fara de care mentinerea libertatii fizice e de neconceput. Se leaga, in fond, de incapatinarea de a gindi pe cont propriu, de a fi tu insuti/insati in orice situatie. in societatea romaneasca de azi mi se pare ca avem de-a face cu un evident deficit de libertate interioara. Tot mai multi oameni – si, daca privim la recentele alegeri din cadrul organizatiei de tineret a PDL, tot mai multi tineri – par avizi de compromisuri, dispusi sa-si suspende personalitatea pentru a face pe placul unui numar infinit de sefi, de la cel mai mic la cel mai mare.

Obsesia sefului, a tatucului omnipotent si omniscient, din popor si pentru popor, bintuie mentalul colectiv autohton, ceea ce explica, in parte, succesul de durata pe care il au personaje ca Ion Iliescu, Traian Basescu sau Gigi Becali. Cind speri, apatic si dezabuzat, ca toate problemele mici si mari ale natiei sa fie rezolvate printr-o singura comanda de sus (de foarte sus, din polul plus), risti sa-ti ratezi propria sansa de a schimba ceva. Prizonier perpetuu al propriilor neputinte, devii rapid o victima a populismului, la mare pret astazi printre oamenii politici, preocupati nu sa ofere solutii reale, ci discursuri.

Exista, totusi, in viata noastra publica si zone de normalitate, posibile atunci cind mentalitatea de asistat e depasita. Dincolo de interminabilele conflicte politice, de ridicolele schimburi de scrisori deschise intre institutiile statului si de conformismul castrator al unora dintre conationalii nostri, cultura romana a dobindit o mai mare vizibilitate in afara granitelor, pe fondul unor efortu