Poate reveni, oare, spiriul clasicismului în contemporaneitate? în anume cazuri. L-am regăsit firesc, temeinic instalat în conduita de acţiune a muzicienilor celor două orchestre ale Radiodifuziunii publice, formaţii conduse de dirijorul Horia Andreescu, cu participarea solistică a pianistei Mihaela Ursuleasa. Am audiat creaţii importante plămădite în prag de secol, înainte şi în primul deceniu de după anul 1800, creaţii semnate de Mozart, de Beethoven, mai apoi de Schubert, simfonii şi muzică cu caracter concertant...; lucrări ce ne-au fost oferite - trebuie spus răspicat - "în haină nouă". Mă refer în primul rând la cele două simfonii beethoveniene, cea de a patra, în si bemol major, şi cea de a şasea, celebra "Pastorală", ambele prezentate cu participarea Orchestrei Naţionale Radio, lucrări ce aparţin perioadei deplinei maturităţi a tânărului maestro. Nu împlinise încă vârsta de patruzeci de ani. Sunt lucrări ce definesc lumi diferite. între acestea, dominatoare se dovedeşte a fi Simfonia a 5-a, "a destinului", lucrare a cărei elocvenţă în comunicare, a cărei gravitate expresivă va fi depăşită, poate, doar de ultima simfonie în re minor, cu "Oda bucuriei" în final.
Luminoasă, stenică se dovedeşte a fi natura expresiei celei de a 4-a Simfonii, lucrare marcată de un anume tip de atitudine ce depăşeşte natura convenţională, deseori facilă, a Rococo-ului vienez de sfârşit de secol XVIII. Andreescu induce aici spiritul unei acţiuni constructive, o fluenţă a cărei vivacitate, a cărei dinamică interioară devine iradiantă. Am regăsit-o în atât de originalul opus care este Simfonia "Pastorala"; fa major-ul nu este aici bucolic ci expansiv. Este o simfonie care aparţine lumii romantice a epocii, un moment deloc umbrit - încă! - de marile îndoieli. Este prima mare lucrare simfonică ce inaugurează programatismul muzical al secolului. Este bucuria cea simplă, i
