E greu de bănuit că Mihail Sadoveanu (1880-1961) a avut o destul de agitată viaţă secretă, mai agitată decât viaţa publică, aceasta din urmă mai bine cunoscută printr-o activitate literară notorie, de o productivitate inegalabilă, dar şi printr-o prezenţă academică îndelungată (Sadoveanu a fost primit în Academia Română în 1921 ca membru titular, după ce fusese membru corespondent din 1916, adică de la vârsta de 36 de ani). Pe deasupra, pactul politic cu regimul comunist i-a adus, din 1948 şi până la moarte, onoruri publice de mare vizibilitate. Exista însă în biografia sa şi o dimensiune ocultă, inacesibilă profanilor, închisă sub pecetea discreţiei.
Activitatea sa de francmason ascunde iniţiative benefice, conflicte interne şi promovări de principii, posibil a fi probate prin documente ce nu se află la îndemâna tuturor. Despre participarea lui Mihail Sadoveanu la francmasoneria interbelică românească se vorbeşte mai mult cu aproximaţii, cu simplificări de informaţii venite nu întotdeauna din surse autorizate şi credibile. O altă categorie de comentarii provine din rândul criticilor speculativi, iubitori de mistere sau ritualuri şi pasionaţi de enigme sau iniţieri obscure, ascunse în textele prozatorului. În toată perioada comunistă francmasoneria a fost un subiect interzis. Îmi amintesc că, pe vremea când eram redactor la revista "Echinox", am făcut o anchetă printre istoricii literari despre actualitatea operei sadoveniene, sub titlul Fenomenul Sadoveanu, începută în numărul 2 din 1977. Mi-a trimis o colaborare, un răspuns, şi Savin Bratu, care avea să moară la cutremurul din 4 martie 1977. Un paragraf din textul său critic a fost cenzurat la Direcţia Presei, pentru că se referea, aluziv, la ecourile francmasoneriei în proza sadoveniană, adică, în mod special, la Creanga de aur (1933). Ca student şi istoric literar în formare nu ştiam nimic despr
