DAN C. MIHĂILESCU: "N-am mai fost aşa de pufos legănat, alintat şi hipnotizat auditiv de o Voce de mai bine de 30 de ani... Sursa: Sorin Antonescu
1 /.
.., din vremea „Teatrului radiofonic“, atunci când, tolănit pe sofa, cu faţa în sus, mâinile pe piept şi ochii închişi, mă predam levitaţiei produse de glasul fără pereche al lui Vraca şi Manolescu, Giugaru şi Birlic, Cotescu şi Codrescu, Calboreanu şi George Constantin."
Andrei Pleşu citind integral, cale de patru ore şi ceva, „Craii de Curtea Veche“, romanul lui Mateiu Caragiale din 1929, cel care acum câţiva ani a fost plebiscitat de-o sută de critici şi istorici literari drept cel mai reprezentativ roman din literatura română. Este cea mai recentă apariţie (4 CD-uri) din seria de audiobook-uri editate la Humanitas Multimedia, după tulburătoarea lectură tolstoiană a lui Victor Rebengiuc („Moartea lui Ivan Ilici“), după inteligenta sculptare-n rostire a „Elegiilor“ lui Nichita Stănescu de către Oana Pellea, după suita captivantă de autolecturi Pleşu-Liiceanu-Patapievici, cele 10 CD-uri în care Neagu Djuvara ne face dulce-amar-digerabilă istoria românilor... şi câte altele.
Deprins cu o lectură mentală lenevoasă şi tandră, gen Dinu Ianculescu („Craii“ lui Mateiu au adeseori fraze de-o sută de cuvinte, cu ample falduri digresive, biciuite ritmic de percuţia virgulelor şi ispitele parantezelor), curgând greu ca mierea, ori ca desfăşurările senzuale ale brocarturilor, am fost şocat iniţial de ritmul alert şi viril impus lecturii. Într-o cadenţă perfectă, susţinută de-o respiraţie incredibil de amplă, când ludic-jubilativă sau cinicinsidioasă, când aburos melancolică, vocea lui Andrei Pleşu se pliază perfect pe coticirile şi capriciile frazării labirintice, mângâind şi ţesălând cuvintele ca pe caii (şi femeile) de rasă, timbrând tot acest univers de splendori morbide, orori crepu
