Cioroianu a gafat taman când prin zonă se afla şi preşedintele. Ideea că Ministerul de Externe reprezintă o pălărie prea mare pentru Adrian Cioroianu a fost susţinută de ziarul Cioroianu a gafat taman când prin zonă se afla şi preşedintele.
Ideea că Ministerul de Externe reprezintă o pălărie prea mare pentru Adrian Cioroianu a fost susţinută de ziarul "Adevărul" încă din momentul nominalizării sale.
Iar pentru asta politicianul liberal nu trebuie să se considere jignit. Doar nu i-am desfiinţat nici talentul politic, nici buna-credinţă şi nici calităţile sale de debater. Pur şi simplu, susţinem că CV-ul lui, tare subţirel în comparaţie cu omologii săi europeni, nu e potrivit pentru această demnitate. Apoi, nu că am fi avut nevoie şi de o demonstraţie "în teren", dar regretabilele declaraţii privind transportarea infractorilor în "deşertul egiptean" ar fi trebuit să conducă la o demisie sau la o demitere.
Însă aceste convingeri nu ne vor face să ne aliniem campaniei menite a-l transforma pe Adrian Cioroianu dintr-un mediocru şef de diplomaţie într‑un păcălici într-un veşnic calcă-n străchini. Hai, să fim serioşi! În afară de "gafa" de la întâlnirea cu Condoleezza Rice (petrecută totuşi în momentul mai destins când liderii zâmbesc frumos la camerele video şi foto), celelalte s-au întâmplat atunci când prin zonă era şi preşedintele.
Şi "sesiunea de cumpărături" de la summitul de la Lisabona, şi momentul mai puţin protocolar de la întâlnirea cu regele Spaniei, şi întârzierea de la întâlnirea cu oamenii de afaceri suedezi, în prezenţa monarhului de la Stockholm. Iar aceste coincidenţe sunt deja suspecte.
Nu suntem naivi. Ştim cum se procedează. Este de-ajuns o vorbă aruncată de undeva din staff‑ul Cotrocenilor unui jurnalist obişnuit al avionului prezidenţial. Sămânţa este sădită apoi pe unul dintre jurnalele electronice pu