Lectura este un act intelectual, dar şi fizic, corporal... Când eram ceva mai mult decât copil, adolescent, foarte tânăr (dar mi-am păstrat impulsul şi deprinderea până de nemărturisit de târziu), simţeam nevoia irepresibilă de a transcrie în caiete şi dosare tot ce-mi cădea în mână şi-mi plăcea, şi câte nu-mi plăceau!
Copilărescul, adolescentinul obicei, nu-mi dă nici acum pace, când teribila înaintare în vârsta m-a cuminţit şi, evident, m-a cam blazat; se mai zice la această renunţare şi "spirit selectiv" sau, vezi doamne, "exigenţă în creştere"...
Transcriu deci sau - ceva mai pedant - citez:
"Întreaga viaţă am simţit nostalgia ascezei şi, cum să zic, mi-au plăcut şi foarte tare femeile... Sartre a spus înainte de a muri că s-a înţeles întotdeauna mult mai bine cu femeile decât cu bărbaţii. La fel stau lucrurile şi în cazul meu, prefer bărbaţilor - femeile. Femeia e mai dezechilibrată ca bărbatul, mai fără cumpănire. Femeia e o fiinţă cu mult mai morbidă ca bărbatul. Ea simte mult mai bine lucrurile pe care bărbatul nu le poate simţi. Am observat că femeile se simt mai aproape de felul meu de a scrie decât bărbaţii."
Din cine transcriu? Din Emil Cioran, cu a sa remarcabilă şi atât de "fragedă" directitate a sincerităţii; a sincerităţii, totuşi, ca spectacol... Dau în ultimul număr din Lettre internationale peste un text al său, necunoscut de mine şi mai mult ca sigur neapărut încă în franceză - o discuţie din 1983 cu etnograful-jurnalist austriac Hans-Jürgen Heinrichs, bun cunoscător, nu fără rezerve şi dezacorduri, al scrierilor româno-francezului.
Cu acel fel cabotin-genial de a "trânti" pe nepusă masă şi adeseori chiar la masă şi în neobosita "conversaţie" lucruri stupefiante, dar ca şi cum ar fi vorba de ceva de la sine înţeles şi îndeobşte acceptat, cel ce nu se consideră, cum este considerat
