Consiliul Judeţean Ialomiţa a alocat 270.000 de euro pentru o construcţie „modestă“ care va fi ridicată în situl arheologic din zona Giurgeni - Ialomiţa, în condiţiile în care preţurile practicate pe piaţă sunt la jumătate din suma respectivă. Sursa: Petronel Tudor
Autorităţile judeţene vor plăti 1.000 de euro pe metrul pătrat construit, pe motiv că astfel va fi „reabilitată şi pusă în valoare zona de interes arheologic prioritar - Oraşul de Floci - bază de cercetare şi expunere muzeală“.
Casa cu pricina, unde ar putea fi găzduiţi arheologii, va avea un singur nivel, cu o suprafaţă de 265 de metri pătraţi şi fără dotări speciale care să justifice preţul de aproape 1 milion de lei estimat înainte de începerea lucrărilor.
Condiţii modestela preţuri de lux
Potrivit proiectului, imobilul va cuprinde un spaţiu de expunere, trei unităţi de cazare pentru arheologi şi personalul de cercetare şi un grup sanitar, iar la demisol sunt prevăzute trei spaţii de depozitare a materialului arheologic.
„Este un moft al preşedintelui consiliului judeţean, care vrea să bage atâţia bani în trei camere unde să vină arheologii să bea bere. Am cerut de acum 8 luni un proiect pentru punerea în valoare a Oraşului de Floci şi am primit în schimb o clădire ale cărei costuri sunt nejustificat de mari faţă de cele practicate acum pe piaţa construcţiilor“, spune nemulţumit Mihai Emilian, consilier judeţean PNL.
Emilian adaugă că în cazul altor lucrări similare costul pe metrul pătrat construit nu depăşeşte echivalentul a 500 de euro. Mai mult, nici măcar în cazul construcţiei unei vile de lux, constructorii ialomiţeni nu percep mai mult de 750 de euro pe metrul pătrat construit.
De cealaltă parte, preşedintele consiliului judeţean susţine că proiectul respectiv este necesar. „Clădirea este pentru odihna arh