A. Daniel, din satul Sarafineşti, comuna Corni, �mpreună cu fraţii săi, A. Marin şi A. Gheorghe, se afla pe B-dul George Enescu din .Botoşani, c�nd cei trei au fost agresaţi de către doi tineri �n urma unei ne�nţelegeri cu privire la provenienţa unei schele montată la un bloc din acea zonă, unul dintre aceştia av�nd şi o sabie asupra sa. Echipajul de poliţie deplasat la faţa locului a identificat pe cei doi agresori �n persoana lui C. MARIAN, care revendica schela şi C. MIHAI, care ulterior s-au deplasat la Spitalul Judeţean Botoşani pentru a primi �ngrijiri medicale, declar�nd verbal că au fost şi ei agresaţi fizic de către cei trei fraţi �n timpul conflictului. �n urma verificărilor efectuate, A. MARIN şi A. GHEORGHE dar şi C. MARIAN şi C. MIHAI. au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii nr. 61/1991. Ca urmare a pl�ngerilor prealabile formulate de către A. Daniel, A. Gheorghe şi A. Marin, au fost �ntocmite faţă de numiţii C. MARIAN şi C. MIHAI acte premergătoare sub aspectul săv�rşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, numitul C. MIHAI fiind cercetat şi sub aspectul săv�rşirii infracţiunii de portul fără drept �n locuri publice al obiectelor destinate pentru tăiere, lovire sau �nţepare.
Autori: R.H.
A. Daniel, din satul Sarafineşti, comuna Corni, �mpreună cu fraţii săi, A. Marin şi A. Gheorghe, se afla pe B-dul George Enescu din .Botoşani, c�nd cei trei au fost agresaţi de către doi tineri �n urma unei ne�nţelegeri cu privire la provenienţa unei schele montată la un bloc din acea zonă, unul dintre aceştia av�nd şi o sabie asupra sa. Echipajul de poliţie deplasat la faţa locului a identificat pe cei doi agresori �n persoana lui C. MARIAN, care revendica schela şi C. MIHAI, care ulterior s-au deplasat la Spitalul Judeţean Botoşani pentru a primi �ngrijiri medicale, declar�nd verbal că au fost şi ei agresaţi fizic de către cei trei f