De Florii, ÎPS Teofan va fi întronizat ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar la începutul verii, „poporul lui Dumnezeu“ din Oltenia va avea alt păstor.

Îmi amintesc ziua când a venit la Craiova, oraşul în care, oriunde te-ai afla, dacă întorci capul, zăreşti turla unei biserici. Era tânăr, avea părul negru şi barba asemenea. Tânăr este şi acum, dar pleacă albit.

Oltenii sunt oameni aprigi, acomodarea n-o fi fost uşoară, responsabilităţile unui mitropolit nu sunt puţine, nici lesnicioase, iar câţiva jurnalişti craioveni au jucat, cu exces de zel şi de măsură, rolul ghimpelui. Prezenţa discretă a Înaltului în mass-media poate că nu e fără legătură cu sfatul pe care îl dădea studenţilor de la Teologie, la o întâlnire: „Dacă în timp ce citeşti Psalmi, în camera ta, îţi bate cineva la uşă, să-ţi ascunzi cartea şi apoi să te duci să-i deschizi. Să nu laşi la vedere intimitatea ta cu Dumnezeu“.

După opt ani de misiune în Oltenia, părintele Teofan lasă în urmă un număr însemnat de biserici noi sau renovate, fundaţii de asistenţă socială active şi o Facultate de Teologie consolidată, o editură şi un post de radio ale mitropoliei, precum şi numeroase proiecte începute care îl aşteaptă pe noul Întâistătător. Ne-a cunoscut satele şi mănăstirile, a slujit în schituri şi în catedrale, a hirotonit preoţi, a fost alături de oameni la nunţi, botezuri, înmormântări, a găsit cuvânt de mângâiere pentru cei loviţi, a ţinut echilibrul între modernizare şi tradiţie, a învăţat şi limbi străine, dar nu a uitat să spună „vlădică“. I-a ascultat pe puternici şi pe nevolnici, i-a binecuvântat în Irak sau Afganistan pe soldaţii olteni. Or fi fost şi neîmpliniri, şi neputinţe, şi momente de dojană pentru ostenitorii din subordine, dar, printre obligaţiile funcţiei şi rânduielile vieţii de călugăr, a găsit timp pentru a răspunde celor aflaţi în căutare (nu întotdeauna te pric