- Cultural - nr. 52 / 14 Martie, 2008 Tulburatoare si, in egala masura, edificatoare, paginile de jurnal ale lui Nicolae Balota din Caietul albastru, reeditate recent, in editie definitiva, pun in scena nelinistile, obsesiile si aspiratiile unui eu marcat decisiv de spatiul culturii, al cartii, de intalnirile exemplare cu marii autori ai trecutului, dar si cu cativa scriitori importanti ai unui timp precar ca alcatuire, asupra caruia demonia comunismului si-a asezat o pecete tragica, dureroasa. Intre temele ce strabat, cu semnificativa recurenta, insemnarile lui Nicolae Balota, imi par revelatoare tema recluziunii intr-o tara confiscata de anomaliile istoriei si cea, corelativa, a spatiilor compensatorii in care tanarul intelectual isi mai putea afla o modalitate de refugiu. Caietul albastru isi datoreaza farmecul si prestanta stilistica mai ales portretelor evocatoare, conturate cu naturalete si tact, fara nicio urma de idealizare, lipsite de stridente afective, in care trasatura morala si gestul semnificativ se intalnesc pentru a construi liniile unui temperament, efigia unui caracter. Cartea lui Nicolae Balota are o arhitectura structurata dual, pentru ca alaturi de insemnarile din perioada "obsedantului deceniu" apar, in chip de completari si adaugiri ale faptelor relatate, notatii din anii de dupa 1989, menite sa explice, sa argumenteze sau sa amendeze unele dintre evenimentele inregistrate anterior, sa dea un contur inedit unei idei, sa justifice un anumit comportament, sau sa reia o anume reflectie tratata sumar anterior. Caietul albastru este, cu certitudine, una dintre cele mai importante realizari ale literaturii autobiografice ale epocii noastre. E o carte-document, alcatuita din irizatiile afectivitatii, dar si din tensiunea unei etici subtextuale, niciodata proclamate retoric. O etica a scrisului si a adevarului, o etica a refuzului oricarui compromis