Fără a se înscrie într-un dispozitiv politic, dar şi fără a nega de plano dreptul creatorului în ipostază de cetăţean de-a avea opţiuni politice, Mihail Sebastian disjunge cu fermitate prestaţia estetică de cea extra­estetică.Vorbele sale se vor un avertisment, dar ele se încarcă de o sumbră profeţie. Citindu-le azi, nu putem a nu ne gîndi, contrafactual, la un Sebastian făcînd bilanţul proletcultismului: "Un lucru este clar: dacă artistul poate, la urma urmelor, să facă politică, opera sa însă nu are în nici un caz acest drept. Nimic nu e mai umilitor pentru spirit şi mai nefast pentru artă decît o operă partizană, tendenţioasă, care vrea cu orice preţ să Ťdemonstrezeť. Constrîngerea politică anulează libertatea de creaţie. Dintr-un artist face un complice". Pentru a urma aceste preciziuni ce au intrat în logica desfăşurărilor istorice, într-un chip atît de impresionant: "Nici fascismul, nici hitlerismul, nici comunismul nu au creat nimic în ordine artistică şi nu e greu de prevăzut că nici nu vor crea. Libertatea, pe care toată lumea o batjocoreşte, fie suprimînd-o cu cinism, fie răstălmăcind-o cu inconştienţă, este o valoare ce se lasă foarte uşor călcată în picioare, dar totdeauna cu teribile sancţiuni morale. Aştept cu melancolie, dar şi cu secretă satisfacţie, să văd cum toţi cei care trădează astăzi condeiul lor de scriitor, pentru a obţine în schimb o carte de membru, o insignă şi un imn, vor plăti într-o zi, în faţa propriei lor conştiinţe, această trădare". O anxietate, poate că reflex al sensibilităţii sale particulare, poate că de ancestrală sorginte, pune stăpînire nu o dată pe autorul Accidentului, îngăduindu-i a intui fără greş "o demenţă bine organizată" ce se profilează la orizont, "un dezastru" pe care exclusiv intelectualii "naivi" speră să-l poată opri: "Nimeni nu mai ştie încotro merge, nimeni nu mai ştie ce aşteaptă. Ne aruncăm orbeşte în toate