Titus Ceia Caprele spaniole mor de batranete, nu de cutitul vecinului. Aceasta este o concluzie: tara de hidalgos a fost atata de aproape de Costel Busuioc, ca-ti venea sa plangi. Oarecum la fel de aproape ca si familia lui, ca si cei din satul sau natal, veniti sa-l vada la caminul cultural. Bun, si noi ceilalti am fost aproape de el, dar nu toti. Cum n-am fost toti nici aproape si nici impreuna cu Cristi Mungiu. Cum n-am fost toti - desi sustinem contrariul - cu Nadia Comaneci. De fapt tema poate genera prelungi dizertatii si chiar controverse de pahar. Ce, n-am dovedit oare ca stim sa ne sustinem oamenii mari? Da` pe Eminescu nu-l sustinem, din copilarie pana-n senectute? Chiar pana-n senilitate, s-ar putea afirma. Basca Avram Iancu, Horea, Closca si Crisan, Ecaterina Teodoroiu, Adi Mutu sau Nicusor Paduraru. Fiecare pe culoarul lui, singur cu destinul lui, exprimandu-se performant si incapatanandu-se obstinat, pana la tragere pe roata, impuscare pe campul de lupta sau demitere cu cantec. Revenind la Costel Busuioc, va marturisesc ca miercuri seara am tremurat pentru el. Era acolo juriul, cel de care ti-e frica din start la noi acasa.
Din fericire, Costel nu era la noi acasa. Mai era si publicul despre care toata lumea stie ca-i nabadaios. Din fericire, acel public prefera opera, nu manelele. Mai faceau parte din joc si comentatorii, autohtoni de-ai nostri, unii cu ifose, altii invidiosi si doar cativa onesti, generosi si loiali. Intr-un final, peste timp, zecele Nadiei s-a intalnit cu zecele lui Costel si am rasuflat usurat ca s-a dres busuiocul. Pestii au reinceput joaca in apa limpede, caprele au prins din nou sa behaie vesel, clopotele s-au hotarat sa bata mai melodios ca oricand - inspirate de arii din Traviata. Mergand in acelasi ritm, cred ca as putea sa cad in pacatul exagerarii mentionand ca in treacat ca, in aceeasi secunda de triumf n
